Ne întoarcem din Franța după o experiență extraordinară trăită la Turneul Internațional de Fotbal din Dirinon.

Jucătoarele U13 (născute în 2009) au avut oportunitatea să joace contra unor echipe de mare tradiție în fotbalul feminin: Olympique Lyon, Montpellier, PSG, Nantes, Lorient etc. Mai mult decât atât, la această categorie de vârstă am jucat de la egal la egal cu toate echipele, ajungând până în semifinale, unde am fost eliminați la loviturile de departajare de Olympique Lyon, care a și câștigat turneul. Cu rezultatele înregistrate, Politehnica Timișoara s-a clasat pe locul trei din 24 de echipe.

La U11 (fete născut în 2010 și 2011) jucătoarele noastre au avut parte de meciuri foarte bune contra băieților de aceeași vârstă cu ele, de la unele dintre cele mai bune academii din Europa: FC Porto, Guingamp. Chiar dacă am obținut un singur rezultat de egalitate, având în vedere valoarea adversarilor, considerăm că și pentru jucătoarele de la această echipă a fost o experiență unică.

Dorim să mulțumim cluburilor de juniori care au fete în echipele lor și care au acceptat în parteneriat cu Politehnica Timișoara Femina să le ofere propriilor jucătoare această oportunitate formidabilă de a participa la un astfel de turneu. Aceste cluburi sunt: Aurul Brad, CSȘ Lugoj, Mondo Reșița, Sporting Cluj și Minaur Baia Mare.

Rămânem cu niște amintiri superbe din Bretania, unde am întâlnit oameni de excepție (jucătoarele au fost cazate la familii), cu o experiență unică atât pe teren, cât și în afara lui și sperăm să revenim la anul cu o altă generație.

“Mă bucur că am primit această invitație, că am reușit să ne organizăm într-un timp relativ scurt și să oferim șansa acestor fetițe să participe la un asemenea turneu. Am văzut o organizare ireproșabilă, jucători și jucătoare cu potențial extraordinar și, spre bucuria mea, jucătoarele noastre au făcut față cu brio nivelului ridicat al acestui turneu. Ce am văzut aici pentru mine a fost o lecție de viață care mă motivează să muncim și mai bine pe viitor, astfel încât să ne apropiem de elita fotbalului feminin european” a declarat managerul Mirel Albon.

Alexandra Pogăcean, maractoarea golului care a trimis meciul cu Olympique Lyon la penalty-uri spune “Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să particip la acest turneu și mă simt norocoasă, deoarece nu mulți copii au ocazia de a juca împotriva unor asemenea echipe. Sunt fericită că am ajuns pe podium pentru că am muncit și am tras foarte mult. Eu o consider o experiență care îmi va schimba viața, deoarece am învățat multe lucruri noi, am interacționat cu oameni dintr-o cultură diferită. De asemenea, am învățat să nu ne dăm bătute și să nu ne oprim până la fluierul final.”

La final, dorim să îi menționăm și pe partenerii noștri de drum, CS Plimob Sighetu Marmației, cu care care am legat o frumoasă prietenie.