Federația Română de Fotbal a stabilit astăzi programul turului al IV-lea al Cupei României, fază în care au intrat în competiție toate divizionarele secunde, inclusiv Politehnica Timișoara. Așa cum probabil era de așteptat, având în vedere faptul că în aceste etape incipiente ale competiției KO se ia în calcul și criteriul geografic, elevii lui Bogdan Andone vor evolua împotriva celeilalte formații timișene rămase în întrecere, Voința Biled.

Miercurea viitoare, alb-violeții vor juca la Biled. Comuna timișeană a revenit în prim-planul fotbalului județean în urmă cu doi ani, când a primit dreptul de a participa în ediția 2015/2016 a Ligii a IV-a, deși încheiase pe poziția secundă în seria a 2-a a Campionatului Județean. În primul sezon la cel mai înalt nivel al fotbalului județean, s-a clasat pe locul 9, iar în ediția trecută de campionat a fost vicecampioană, terminând la 14 puncte în spatele Ghirodei.

Trupa din Biled și-a creat însă un renume în această vară, fiind una dintre revelațiile primelor tururi ale Cupei României. Elevii lui Iulian Tăut au trecut mai întâi de Mama Mia Becicherecu Mic (6-1), apoi de CSM Lugoj (2-1), pentru ca în urmă cu două săptămâni să reușească marea surpriză, eliminând divizionara secundă Ripensia Timișoara (1-0).

În această ediție de campionat, Voința Biled ocupă locul 7 în clasament, însă e singura formație din Liga a IV-a neînvinsă în acest sezon, înregistrând două victorii și șase remize! Golgheterul formației din Biled e un fost component al Politehnicii Timișoara, Dragan Paulevici, care a evoluat în alb-violet în sezonul 2013/2014.

Partida Voința Biled – Politehnica Timișoara va avea loc miercuri, 4 octombrie, de la ora 14:30. Iată programul complet al acestei faze:

3 octombrie, ora 14:30
Aerostar Bacău – Foresta Suceava
CSM Focşani – Ştiinţa Miroslava
Agricola Borcea – Petrolul Ploieşti
Unirea Slobozia – Dunărea Călăraşi
AFCM Alexandria – Academica Clinceni
ACSO Filiaşi – FC Argeş
CSM Şcolar Reşita – Pandurii Târgu Jiu
Universitatea Cluj – Olimpia Satu Mare
Sănătatea Cluj – Luceafărul Oradea

4 octombrie, ora 14:30
Sporting Lieşti – Dacia Unirea Brăila
Metaloglobus Bucureşti – Sportul Snagov
CS Baloteşti – CS Afumaţi
AFC Hărman – Chindia Târgovişte
ACS Şirineasa – CS Mioveni
Voinţa Biled – Politehnica Timişoara
Şoimii Lipova/Naţional Sebiş – UTA
Performanţa Ighiu – ASA Târgu Mureş
Industria Galda – AFC Hermannstadt

Important de precizat, din turul IV, FRF premiază participantele. O victorie va aduce 3.000 de euro în contul învingătoarei, iar perdantele vor încasa câte 1.000 de euro. După această fază, vor intra în competiție și prim-divizionarele.