Politehnica Timișoara anunță că a reușit spre finalul lunii noiembrie 2023, finalizarea proiectului “Politehnica Timișoara – performanță în teren și în afara lui”, inițiat de Academia Politehnica Timișoara și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara în cadrul programului. Proiectul a avut 4 obiective, toate având ca scop susținerea și dezvoltarea fotbalului juvenil, dar și promovarea ideii de dezvoltare a copiilor prin fotbal, atât la nivel sportiv, cât și la nivel educațional, cultural și uman, susținând principiul după care ne orinetăm la Academiei Politehnica Timișoara și anume că sportul și fotbalul, trebuie să contribuie la dezvoltarea copiilor, în primul rând ca și OAMENI.
Am organizat acțiuni de promovare în școlile din Timișoara, unde am făcut cunoscută activitatea centrul nostru de copii și juniori, elevii claselor primare având ocazia să cunoască metodele de antrenament specifice vârstei lor, dar și să interacționeze cu antrenorii noștri, pentru a afla despre importanța practicării unui sport de masă, în mod organizat, sub îndrumarea unor antrenori licențiați UEFA. În acest sens am reușit să ajungem împreună cu 7 antrenori și peste 10 juniori de la grupele de Elite, în 5 școli, unde aproape 150 de elevi din clasele primare au participat activ la antrenamente și aproximativ 1000 elevi și 15 profesori de educație fizică și sport au asistat, acestora din urmă oferindu-le materiale informative, alături de informații despre activitatea noastră. În urma acestor acțiuni, aproape 50 copii, fie și-au manifestat dorința de a primi mai multe informații legate de înscriere, fie au fost îndrumați de antrenorii noștri să ia în considerare practicarea fotbalului sub îndrumarea clubului nostru, iar dintre aceștia 20 s-au și alăturat în ultimele 2 luni grupelor noastre de juniori.
Am organizat cursuri de pregătire profesională de bază în domeniul antrenoratului pentru opt persoane ce au dobândit noțiuni de bază cu privire la organizarea activității fotbalistice, cicluri săptămânale de antrenament sau psihologia jucătorului tânăr, conform metodologiei propuse de Federația Română de Fotbal, lucru ce va cotribui la dezvoltarea mediului sportiv din Timișoara și la profesionalizarea sportului la nivel local. Acest obiectiv este îl plină desfășurare (cele 6 module fiind susținute de cursanți în perioada octombrie – martie) în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal, care ne-a oferit consultanță de specialiate și Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Educație Fizică și Sport, care ne-a oferit sprijin prin promovarea în rândul studenților și ne-a pus la dispoziție spații pentru cursurile organizare și susținute de profesor Sorin Brîndescu, coordonatorul Academiei Politehnica Timișoara și responsabil din partea FRF în organizarea de licențe C în ultimii ani.
Un alt obiectiv atins a fost participarea antrenorilor din cadrul Academiei Politehnica Timișoara la cursuri de perfecționare de cel mai înalt nivel organizate de Federația Română de Fotbal, pentru licența UEFA PRO (Sorin Brîndescu) și licența UEFA B (Cristian Utfineanț).
Și ultimul obiectiv propus și atins în proiect la fel de important în desfășurarea activității centrului de copii și juniori, a fost achiziția de echipament pentru toate grupele de juniori, păstrând identitatea proprie creată de-a lungul ultimilor 10 ani, acesta purtând stema Municipiului Timișoara și logo-ul Centrului de Proiecte Timișoara, ca autoritate finanțatoare.