„Poli of America S.G.”, structura americană legal constituită ca şi ONG cu acte în regulă şi cont bancar, şi-a consumat prima ei întâlnire pe „terenul” votat la început de 2019: Chicago, cu „meci” în dublă manşă la casa gazdei, pe 28 şi 29 septembrie.

Că tot am amintit de gazdă, Steven Bonica şi-a arătat din nou clasa de mare caracter găzduind această primă întâlnire la redacția publicației ale cărei destine le conduce: Tribuna Românească. Fără a cere ceva la schimb. Ba, dimpotrivă, promițând că va rămâne sponsorul tehnic al poliştilor din America an de an, în Chicago.

Domnia Sa Tiberiu Trifan, Consul General al Romaniei la Chicago, nu a reuşit să ni se alăture, deoarece avea alte obligatiuni de mult programate, dar a fost reprezentat de tanarul Consul Alexandru Tanase, un mare pasionat la fotbalului european, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa Clubului din țara mamă, rămânând surprins de mobilizarea a peste 50% dintre suporterii din SUA care au făcut „deplasarea” la această primă ediție.

Acestuia i-a fost înmânat un souvenir de suflet al fanilor poliști americani, anume un tricou oficial al echipei actuale cu semnăturile fiecărui jucător. D-l Tanase a fost vizibil emoționat și s-a bucurat de simbolismul acestui gest polist.

L-am avut alături de noi, de asemenea, şi pe marele om de folk Olimpiu Daniel Bodea.

Iar Tavi Marazan, unul dintre oamenii din organigrama „Poli of America S.G.”, localnic de bază, s-a ocupat de aspectele organizatorice cu caracter culinar. S-a compensat absența altor doi oameni de răspundere din structura de peste ocean, Ciprian Matei, din CT, respectiv Tim Sas, MN. Ambii, învoiți de către Narcis Drăgan, care a făcut lunga deplasare din însorita Californie.

Învoiți au fost şi alți băieți cunoscuți publicului timişorean, precum Narcis Boboc sau Soren Balea, însă nu vor mai avea „trecere” şi anul viitor. De altfel, nicio absență nu va mai fi tolerată, indiferent de numărul de pe… convocare.

Am pomenit de poliști americani și, da!, așa este, nu doar pentru că toți acești fani sunt deveniți americani dar și pentru că printre ei a fost David Lang, un american get-beget care în pasiunea lui pentru fotbalul european s-a îndrăgostit de poveste Poli Timisoara și este unul din susținătorii acestei echipe.

Deşi timpul a fost prea scurt, din punct de vedere tehnic s-a aliniat la start un lot de peste 30 de polişti trecuți prin trialuri serioase, adevărate probe de rezistență şi fidelitate la culorile alb şi violet peste ani, salutați de către Sebastian Novović, „Mihalcea”.

După partea tehnică a întâlnirii, descrisă în articolul nostru anterior pe această temă, parte în care cei prezenți au convenit cele necesare bunei funcționări a familiei americane de polişti, respectiv cei nou veniți şi-au anunțat susținerea necondiționată (inclusiv) prin procurarea de card de membru oficial, americanii fiind cei mai multi posesori de statut de membri oficiali, s-a trecut la un pressing avansat.

În sensul că au avut şansa să asculte şi să cânte imnul poliştilor americani, scris şi pus în valoare de către Ramon Radosav, cel care a fost parte a trupei de la Cargo, ajutat de căte Dan Purcea şi Adrian Nechiti, de la Vox Maris Band, Chicago.

Suporterii de pe scaune au făcut „valuri”, cântând ceea ce le va fi melodia de căpătâi cu multă dăruire, onoare şi plăcere. Până la anul, o vor cânta precul pe „Zi cu soare”, nelipsit de la debutul manifestării.

Organizarea și pregătirea sălii pentru acest eveniment a fost posibilă de asemenea și prin participarea cronicarului Cenaclului Retro din Chicago, Radu Russel Racean, un timișorean care deși trăiește în SUA pentru aproape 30 de ani nu a uitat nici una din experiențele sale poliste.

Petrecerea s-a lungit în noapte, atât localnicii cât şi cei sosiți din multe alte state depănând amintiri poliste trăite pe viu în oraşul de pe Bega.

Duminică dimineața s-au trecut în revistă componentele întâlnirii de anul viitor, precum şi posibila sărbătorire a Centenarului, în 2021 în țară. La care speră să ajungă şi să le fie alături şi suporterii polişti din Europa.

Plimbarea de pe malul lacului Michigan a fost ultima parte a unui sfârşit de săptămână mult prea scurt. Însă legăturile care s-au format acolo, în redacția „Tribunei”, vor rămâne pe viață. Bravo, americanilor, ne mândrim cu voi! Grele au fost doar începuturile, în Albion, ca acum acest fenomen să devină un „catalizator” al bunului mers al lucrurilor.

#unclubdiferit #PoliofAmericaSG