Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Divizionara secundă Politehnica Timișoara își va relua pregătirile la mijlocul acestei luni. În planul staff-ului condus de Bogdan Andone figurează opt meciuri de verificare, dintre care cinci au fost deja perfectate. De asemenea, alb-violeții vor efectua și un stagiu de pregătire, pe plan local, utilizându-se baza materială a Universității Politehnica.

Bogdan Andone va suna adunarea luni, 15 ianuarie, data în care e prevăzut primul antrenament al anului pentru Politehnica. Primele două săptămâni vor fi dedicate în principal reacomodării la efort, însă sunt și două jocuri de verificare programate în această perioadă.

Primul test va avea loc în 20 ianuarie, cu formația de Liga a IV-a Cocoșul Orțișoara, clasată pe locul 7 la finalul turului. Apoi, în 27 ianuarie, alb-violeții vor întâlni o formație din eșalonul al treilea, Național Sebiș.

În perioada 29 ianuarie – 9 februarie, „Băieții în Ghete” vor efectua un cantonament pe plan local, jucătorii urmând a fi cazați la „Casa Oamenilor de Știință (C.O.S)”. Pentru această etapă a pregătirii, poliștii vor disputa două meciuri de verificare, iar primii doi adversari au fost stabiliți: CS Ghiroda (31 ianuarie) și CSM Școlar Reșița (3 februarie). Se caută adversari pentru zilele de 6, 8 și 9 februarie. În fine, pe 17 februarie ar urma să aibă loc ultimul test dinaintea reluării campionatului, în compania unei alte formații de Liga a III-a, CSM Lugoj.

Orele de start și locațiile de desfășurare ale meciurilor de verificare nu au fost încă stabilite, însă cele din cantonament vor avea loc cu siguranță la Timișoara.

Liga a II-a se reia la 24 februarie, atunci când Politehnica va primi, pe teren propriu, vizita Chindiei Târgoviște, ocupanta locului ce duce la barajul de promovare. În acest moment, diferența e de șase puncte în favoarea formației dâmbovițene.