Politehnica Timișoara a fost învinsă pe teren propriu, scor 0-1, de CSC Ghiroda și Giarmata Vii în jocul din etapa a VII-a a play-off-ului Ligii 3, Seria 9. În urma acestui rezultat alb-violeții rămân pe locul 1, cu două puncte avans față de următoarea clasată.
Fără Prună, ușor accidentat, Poli nu a început foarte rău jocul. În minutul 25, Radu Ciurel a trimis dintr-o lovitură liberă pe lângă țintă. Titular în banda dreaptă, Militaru a ieșit din păcate accidentat după ceva mai mult de jumătate de oră de joc. Prima șansă notabilă a oaspeților a fost în minutul 38, când Stoi a tras din afara careului iar balonul a șters transversala înainte de a ieși afară. Ghiroda a avut mai multe acțiuni bune pe finalul reprizei și a concretizat până la urmă în al doilea minut al prelungirilor. Intrat tot după minutul 30, în locul accidentatului Ciobanu, Velcotă a pivotat pe linia de fund și l-a servit în fața porții pe Popovici, care a îndeplinit o simplă formalitate.
În repriza secundă Poli a avut mai multe ocazii. D. Ciurel (51) a trimis cu dreptul dar pe direcția lui Bura-Koț apoi Istratie (53) a trimis peste poartă la o schemă în urma unei lovituri libere din 17 metri. Același atacant polist a mai avut două șanse bune de a înscrie înainte de a fi înlocuit. Una dintre ele în minutul 60 – șut blocat în careu. Finalul partidei a fost foarte fragmentat, de multe întreruperi din motive medicale în rândul jucătorilor oaspeți, dar chiar și așa ambele echipe au mai avut șanse de a puncta.
Scorul nu s-a modificat, Poli rămâne lider cu 47 de puncte, în timp ce Lupeniul, care a remizat acasă cu Progresul Pecica (3-3) și care e totodată următorul adversar, din runda a 8-a, s-a apropiat la două puncte. Duelul cu Minerul va fi sâmbăta viitoare, de la ora 18, pe stadionul „Electrica”.
Politehnica Timișoara: Mosoarcă – Miclăuș (77, Amariei), D. Roșu, Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, I. L. Rotariu – Militaru (36, D. Ciurel), Popa, Marincu (cpt.; 46, Boariu) – Istratie (63, Avramescu). Pe bancă: Enășescu – Huminic, Tătaru, Nagy, Lazăr. Antrenor: Cristian Gălan.
CSC Ghiroda: M. Bura-Koț – Mancaș (cpt.), Brăilean, Stupu, Ad. Ilie – Precup, Stoi – Popovici (63, Trip), Buia (55, Jichici), Cionvică (63, Y. Popescu) – Ciobanu (32, Velcotă). Pe bancă: Novac – Datcu, Imbroane, Vaccari, Munteanu. Antrenor: Călin Cojocaru.
„Un meci destul de slab din partea noastră, cred că a fost cel mai slab meci din campionatul acesta și nu exagerez. Și totuși ne-am creat vreo trei-patru situații de a marca, clare, nu am marcat, echipa adversă a știut pentru ce vine aici și și-a îndeplinit, cred, obiectivul. Mai departe, pregătim următorul joc, luni o să facem o analiză clară.
Nu a funcționat nimic. De moment ce nu ai reușit să marchezi, îți dai singur mingea afară sau nu ești atent la o fază destul de ușoară și primești un gol pentru că tu crezi că anticipezi o acțiune dar de fapt ești păcălit, atunci înseamnă că nu a funcționat nimic.
…simt așa în cadrul lor o relaxare și faptul că am ajuns la baraj i-a făcut să plutească, așa, puțin, cred că asta e și datorită vârstei pe care o avem în cadrul lotului și o să fie greu de făcut ceva în privința asta. Pentru că ei ar trebui să-și dea seama pentru ce luptă și pentru ce au luptat atât. Nu ne gândim la cine e în teren, sunt jucătorii noștri toți, aceiași jucători care au avut parcursul din acest sezon, unul foarte bun, aceiași jucători care au câștigat etapa trecută, care acum nu știu cât timp au legat o serie foarte frumoasă de victorii și de jocuri fără înfrângere, tot noi suntem, cu siguranță putem să facem mult mai mult decât am făcut astăzi, dar trebuie să schimbăm ceva în ceea ce privește atitudinea față de jocul de fotbal. Astăzi nu am arătat deloc a avea o atitudine corectă pentru jocul de fotbal. Am demonstrat că nu este adevărat (n.r. fluctuații legate de vârsta jucătorilor), am demonstrat că putem să fim capacitați, să facem lucrurile cum trebuie, 11 sau 12 etape la rând. Nu cred că putem să mai scoatem în față argumentul că: domle, suntem tineri, și de aceea avem fluctuații de formă, am demonstrat-o că chiar și așa tineri putem avea o serie foarte bună de jocuri și nu mai scoatem în față acest argument! Ceea ce este cert este că noi astăzi am făcut un joc foarte slab!
Noi în fiecare zi facem aceleași lucruri pe care le/am făcut de la începutul sezonului. Încercăm să muncim în fiecare zi foarte bine. Cred că acest joc a fost și pentru ei un semnal de alarmă că trebuie să facă mai mult, căci altfel jocurile de baraj o să fie doar o consolare a unui sezon bun. cu o echipă formată nouă”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara.