LitVest, ediţia a X-a. Unul dintre cele mai creative şi importante festivaluri literare din Europa împlineşte zece ani. Organizat de către Biblioteca Judeţeană Timiş „Sorin Titel”, LitVest a debutat  în 2012 cu o lectură în lumina torţelor. Calendarul conceptual al festivalului include iniţiative precum: Lecturi aprinse (lecturi în surse inedite de lumină), Text concerto (concerte „scurtcircuitate” de intervenţii literare), The Riveter (primul număr al unei reviste literare britanice consacrat integral literaturii române) ETC – literele mari sunt de rigoare.

LitVest 2021 se va desfăşura în cadrul Parcului Crăciunului, organizat, la Muzeul Satului Bănăţean, de către Consiliul Judeţean Timiş, în colaborare cu instituţiile culturale din subordine.

PROGRAM

MARŢI, 21 DECEMBRIE, ora 19 – PRINTRE RÂNDURI, DESPRE POLI, platoul din fața scenei principale. O revistă a presei…istorice – momente definitorii din parcursul Politehnicii Timişoara în lectura Druckeriei timișorene.

MIERCURI, 22 DECEMBRIE, ora 19, LECTURI APRINSE, platoul din faţa scenei principale. Lecturi în faruri de motocicletă, în colaborare cu Timişoara Bikers, sub genericul RESPECT ’89. EROII NU MOR NICIODATĂ!

POLITEHNICA CENTENAR

În cadrul evenimentului din 21 decembrie de la Muzeul Satului Bănățean – Parcul Crăciunului, vă prezentăm următoarele date istorice din cei 100 de ani de fotbal politehnist:

POLITEHNICA CENTENAR

– Înființarea din 1921, founding fathers Traian Lalescu, Victor Vlad

– Antrenorul Toni Carnelli – antrenorul voluntar al Politehnicii (anii ’20)

– Povestea lui Rudolf Burger – primul antrenor profesionist al lui Poli

– Prima promovare în Divizia A – 1948 – vom avea parte de niște povesti foarte interesante la acest subiect

– Anii ’50 – Ciosescu golgeter, Știința Timișoara câștigă prima Cupă a României (1958)

– Anii ’60 – revenirea la numele de Politehnica Timișoara și trecerea la violet

– Inaugurarea 1 Mai (Dan Păltinișanu) – 1963

– Începuturile rivalității cu Aradul

– Promovarea din 1973 – meciul cu cea mai mare asistență (FC Bihor, aproape 60.000 de spectatori)

– Sfârșitul anilor 70 – debutul în cupele europene

– A doua Cupă a României – 1980

– Anii 80 – finale de Cupă, participări în cupele europene

– Meciul din 1987 – Poli vs Dinamo 2-1, meci de referință

– Finala din 1992 + meciurile cu Real Madrid, Atletico Madrid

– Primul phoenix – Poli AEK

– Meciurile din cupele europene din anii 2007 – 2010

– Al doilea phoenix + perioada actuală – ASU Politehnica Timișoara

Persoanele care vor aborda fiecare subiect în parte

  • Nicolae Secoșan – jurnalist și comentator sportiv
  • Dănuț Păltinișanu – fiul legendarului Dan Păltinișanu
  • Goran Mrakic – suporter și scriitor
  • Florin Mihoc – jurnalist
  • Octavian Stăncioiu – jurnalist și purtătorul de cuvânt al clubului nostru