Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat astăzi, pe terenul colegei de campionat, Luceafărul Oradea, la un scor prea sever în raport cu realitatea din teren. Bihorenii s-au impus cu 5-0, la capătul unui meci pe care, până spre final, alb-violeții l-au dominat în ceea ce privește posesia, ce-i drept, fără a-și crea prea multe ocazii cu adevărat periculoase.

Prima repriză s-a disputat sub semnul echilibrului, cu o dominare teritorială evidentă a Politehnicii, însă fără ocazii periculoase la poarta lui Moroz. Scorul a fost deschis în minutul 40, atunci când centralul Florin Marcu a dictat penalti pentru un presupus henț comis de Vidrăsan, iar Vasile Pop a transformat de la punctul cu var. Timișorenii au fost aproape de a egala cu câteva secunde înaintea pauzei, la lovitura liberă de la 18 metri, executată de Velici, care a izbit bara din stânga lui Moroz.

Partea a doua a început tot sub semnul unei posesii prelungite a alb-violeților în terenul bihorean, însă tot gazdele au fost cele care au înscris. În minutul 52, Toriște a plecat pe contraatac și l-a servit din flancul drept pe Prejmereanu, urcat în careu, iar „închizătorul” Luceafărului a înscris cu un șut din lateral stânga, la colțul lung. Tot după o decizie discutabilă de arbitraj s-a făcut și 3-0! În minutul 58, în urma unei faze suspecte de ofsaid, Vasile Pop a rămas singur, la 20 de metri, cu Murariu, pe care l-a executat cu un șut elegant, la vinclu. Vasile Pop și-a trecut în cont „tripla” în minutul 79, atunci când l-a lobat de la marginea careului pe Murariu, Szasz a încercat cu un ultim efort să respingă, însă balonul depășise deja linia porții. Iar recitalul mijlocașului bihorean nu s-a oprit aici, acesta marcând și pentru 5-0, în minutul 82, reluând la colțul lung o minge pe care Coadă o lăsase să cadă în careu.

Pentru Politehnica urmează sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, amicalul de prezentare al lotului, în compania prim-divizionarei din Republica Moldova, Zimbru Chișinău.

Luceafărul Oradea (antrenor Cristian Lupuț): Moroz – Toriște, Oros, Mussa, Ban – Lukacs, Prejmereanu – V. Pop, Codoban, Gunie – Paraschiv. Au mai intrat pe parcurs Sălăjan – Drăgan, Băican, Chiorean, Mitrică, Opriș, Joan, Cârlig.
Politehnica Timișoara (antrenor Cosmin Petruescu): Murariu – Bilia, Mera, Scutaru, Cherecheș – Schieb, Vidrăsan, Poparadu, Ignea – Velici, Bozian. Au mai intrat pe parcurs Borbei – Szasz, Nicolescu, Coadă, Cojocaru, Bîte, Bedea, Miholca, Plămadă, Bănică, Ghinescu, Gașpar.

Vom reveni cu reacții de la fața locului!