În ultima etapă din turul campionatului, Politehnica Timișoara a jucat în deplasare cu FC Universitatea Cluj, pe Stadionul Cetate din Alba Iulia. La finalul unui meci în care ocaziile mai mari au aparținut alb-violetelor, tabela rămâne neschimbată, scor 0-0, iar punctele se împart.

În prima repriză s-a jucat mult la mijlocul terenului, Poli fiind însă mai prezentă în jumătatea adversă, U Cluj încercând să surprindă pe contraatac. După momente bune în care Nikoleta Kurja, Dimitra Ivanova sau Emilly Scaramelo nu au reușit să ducă la bun sfârșit fazele create, de partea cealaltă Adina Giurgiu a trimis balonul peste poartă dintr-o lovitură liberă periculoasă.

Repriza a doua a avut același scenariu, cu puține ocazii de poartă, dar cu multe opriri din motive medicale. Ambele echipe au avut momente bune, cea mai mare ocazie având-o Teo Meluță spre final de meci, balonul expediat de ea fiind respins în corner de portarul Blazek.

Remiză albă în ultima etapă de tur și Politehnica Timișoara rămâne lider cel puțin până la disputarea restanțelor.

“Cred că noi am avut cea mai mare ocazie a jocului, cred că noi am jucat mult mai mult în jumătatea adversă, am avut un pressing foarte bun, însă ne-a lipsit ultima pasă și mai ales finalizarea. Scorul este totuși echitabil, a fost un meci de mare intensitate, de mare luptă, ambele echipe și-au dorit să nu piardă, în prim rând. Remarc la ambele echipe jocul fundașilor centrali, care au dat multă siguranță și care au acoperit foarte bine terenul, dând puține șanse echipei adverse să aibă ocazie de gol din fața porții.
Două echipe bune ale campionatului, aflate în două momente diferite – ei după Champions League, noi în reconstrucție, după ce au plecat atâtea jucătoare în vară. Suntem la sfârșitul turului, avem 16 puncte, trebuie să fim mulțumiți și să ne organizăm mult mai bine pentru ceea ce urmează în retur. Este foarte clar că va fi o luptă intensă între șase echipe.
Avem tot timpul multe jucătoare convocate la loturile naționale și ne este foarte greu să ne pregătim împreună, din păcate. Însă vom încerca să găsim cea mai bună variantă, astfel încât toată lumea să fie în formă. Ne dorim să revină toate sănătoase și, în aceste condiții, cred că vom rămâne acolo sus și ne vom lupta pentru locurile din play-off până la final” a declarat la final Mirel Albon.

Politehnica Timișoara: 1. Sara Câmpean – 14. Anda Jivan, 6. Melinda Nagy, 4. Antonia Bratu, 2. Laura Sondore, 10. Nikoleta Kurja, 5. Teodora Meluță (20. Roxana Dovîncescu 87’), 11. Roxana Mirea, 19. Andreea Șepețan (17. Shaira Pera 59’), 99. Emilly Scaramelo (8. Dyana Dawood 72’), 16. Dimitra Ivanova

Rezerve neutilizate: 30. Cosmina Roșu, 3. Emilin Araujo, 21. Florentina Florea, 31. Ionela Năstăsoiu