În ultima deplasare din acest sezon, pe Stadionul Municipal Odorheiu Secuiesc, am avut parte de un meci care ne-a ținut cu sufletul la gură până la fluierul final. Mereu am avut meciuri dificile cu Vasas, dar de data aceasta a fost un adevărat rollercoaster de emoții din cauza luptei pentru titlu.

Poli a început bine meciul, ajungând la poarta adversă încă din primele secunde, dar prima ocazie concretă vine în minutul 9, când Anda Jivan trimite pe lângă poartă balonul centrat de Clara Roșu din corner. În minutul 15 Lorena Mihăilesc îi pasează pe culoar Roxanei Mirea, care pătrunde în careu și deschide scorul cu un șut în stânga portarului. Avantajul putea fi majorat în scurt timp, ratând trei ocazii într-un singur minut: Cristina Sucilă a trimis în bara transversală, Tristan Corneil șutează în portar, iar Antonia Bratu șterge transversala cu o lovitură de cap. Urmează minute bune cu joc la jumătatea terenului, fără pericol la vreuna din porți. În minutul 40 Nicol Dincă-Vuia vede al doilea galben, urmat de cartonașul roșu și Poli joacă în 10 mai bine de o repriză.

În minutul 51 Maria Luiza Machedo profită de o eroare în apărare, o surprinde pe Cosmina Roșu și egalează cu un șut de la distanță. 1-1 și pornim în goana după cele trei puncte, însă agitația duce la lipsă de luciditate în apropierea careului și la ratarea unor ocazii foarte mari. Până spre final de meci Bianca Ienovan ratează două ocazii importante, Antonia Bratu trecând și ea de câteva ori pe lângă marcarea golului de trei puncte. În minutul 89, după o minge de arbitru, Tristan Corneil o angajează pe Melisa Șodinca, aceasta pătrunde în careu, șutează, iar balonul se prelinge în poartă după ce lovește bara laterală. La ultima fază de joc, gazdele puteau egala, însă după o bâlbâială în careu, apărarea noastră reușește să respingă balonul.

Fluier final și o victorie muncită, o victorie care ne menține pe primul loc în clasament. Urmează ultimul joc, finala campionatului cu FC Universitatea Cluj, duminică, 28 mai, de la ora 13:00 pe Stadionul Știința.

„Un meci care părea ușor la început s-a transformat într-unul greu și putea să devină unul de coșmar, însă am reușit din nou să gestionăm situația, chiar dacă am jucat foarte mult timp cu om în minus. Am fost echipa care a controlat jocul, am avut foarte multe situații de a marca. În continuare, din păcate, ratăm cu seninătate, sper ca acest lucru să nu ne coste în ultima etapă.
Vreau să remarc și să felicit fetele pentru efortul depus, nu a fost ușor în 10 jucătoare, mai ales pentru că Vasas este o echipă care face tranziția pozitivă foarte bine și poate fi foarte periculoasă pe contraatac. Au avut câteva contraatacuri periculoase, însă am reușit să le oprim la timp. Sper să ne refacem fizic cât mai repede după meciul acesta, sper că acest gol venit pe final să ne aducă o descătușare mentală și sper să facem cel mai bun meci al nostru în ultima etapă pe Știința” a declarat managerul Mirel Albon la finalul meciului.

Politehnica Timișoara: 30. Cosmina Roșu, 22. Nicol Dincă-Vuia, 28. Antonia Bratu, 4. Cristina Codrescu, 88. Tristan Corneil, 24. Cristina Sucilă (cpt.), 26. Roxana Mirea (3. Emilin Araujo 90’), 8. Clara Roșu (10. Nikoleta Kurja 66’), 14. Anda Jivan, 9. Nikolina Cakovic (23. Melisa Șodinca 46’), 12. Lorena Mihăilesc (16. Bianca Ienovan 46’ – 11. Larisa Grigore 90+2′)

Rezerve: 1. Sara Câmpean, 19. Andreea Șepețan