Un om deosebit cu o pasiune extraordinară pentru fenomenul fotbalistic a fost numit director de imagine al echipei de fotbal Politehnica Timișoara.

Trăim într-o lume în continuă schimbare, în care prioritățile și preferințele sponsorilor se schimbă cu rapiditate, în care un club trebuie să aibă o viziune și o strategie pentru a reuși să facă față cerințelor fotbalului modern, profesionist. Prin numeroase acțiuni și inițiative Politehnica Timișoara și-a format o imagine bună, reușind ca în toți acești ani să se impună ca un model de organizare în fotbalul românesc, bazat pe susținerea suporterilor și a partenerilor puternici din țară și de peste hotare. Suntem unul din puținele cluburi din fotbalul profesionist din România ce se bazează exclusiv pe susținere privată, iar a onora competiția în acest mod necesită un efort deosebit din partea tuturor celor angrenați în bunul mers al clubului.

Cu o experiență semnificativă în domeniul marketingului, cu contacte și referințe foarte bune, Sergiu Bumbu a fost ales de Comitetul Director al clubului să reprezinte brandul echipei de pe Bega. „Întotdeauna ne dorim mai mult de la Poli, ne dorim ca acest club pe care-l iubim și pentru care lucrăm cu toții să ajungă cât mai sus, acolo unde trebuie să fie. Suntem conștienți că pentru a face acest lucru trebuie să muncim în mod profesionist, corect, transparent, iar pentru aceasta avem nevoie de profesioniști alături de noi. Ne bucură extrem de mult faptul că oameni care au un background puternic în marketing și management ne apreciază munca și doresc să schimbe ceva alături de noi. Pentru ca Politehnica să fie ceea ce ne dorim cu toții, mândria Timișoarei și a Banatului. Să fie un club diferit, după chipul și asemănarea suporterilor noștri. Îi doresc lui Sergiu mult succes și sper ca împreună să dăm cât mai repede sens sloganului nostru – Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni!” a declarat Sebastian Novovic, președintele Asociației Suporterilor Timișoreni ”Druckeria”.

Sergiu Bumbu este un cunoscător al fenomenului fotbalistic, cu studii și experiență profesională remarcabile în marketing. „Prin această oportunitate, Poli deschide un nou capitol în cariera mea, cel al managementului și marketingului sportiv. Mulțumesc conducerii pentru încrederea acordată și suporterilor pentru primirea făcută. Scopul nostru comun va fi acela de a duce la un nivel superior munca celor care și-au dedicat timpul și resursele în toți acești ani. Poli reprezintă un brand puternic care atrage parteneri strategici, alături de care ne dorim să ajungem în Liga I în următorii ani, mai ales că Centenarul clubului este foarte aproape.” ne-a declarat noul nostru director de imagine.

Mult succes, Sergiu!