Dacă nu ar fi fost Peluza Sud, alături de fani rapidiști, atmosfera de pe stadionul ilfovean ar fi fost una de antrenament. Mai ales că pe tabela de marcaj a fost pusă, în dreptul vizitatorilor, sigla lui… ACS Poli.

Din prima repriză am reținut doar golul gazdelor. La un șut al lui Burlacu, Murariu a scos extraordinar de sub transversală. Din cornerul ce a urmat, stoperul de 18 ani Bogdan Vișan, venit în această iarnă de la Pandurii, a trimis cu capul din marginea careului mic și a deschis scorul.

A fost primul gol primit de Poli într-un meci oficial, după o serie de cinci astfel de partide cu poarta neperforată. Ultima dată când alb-violeții au fost conduși, într-un joc oficial, a fost la Ploiești, în 2 noiembrie, când Petrolul marcat (unicul gol al partidei) tot în prima repriză. Au urmat nu mai puțin de opt meciuri în care timișorenii nu au fost conduși niciodată!!

În min. 52, Axente execută foarte bine o lovitură liberă din unghi la colțul scurt, dar portarul respinge in extremis. În min. 62, tot Axente aduce egalarea, golgeterul polist reluând din careul mic la o pasă a lui Jurj. Peste șapte minute, Concordia revine în avantaj,

Târcoveanu transformând imparabil o lovitură liberă din 22 m.

Ultima dată când Poli a primit mai mult de un gol într-un meci oficial a fost tocmai în 7 septembrie, 0-2 la Tr. Măgurele, urmând apoi o serie de 17 jocuri consecutive cu maxim un gol primit!!

Tot Axente a fost pe punctul de a egala din nou, dar lovitura sa liberă, din min. 86, a fost apărată.

Antrenorul Benga avea, înaintea acestui meci, 14 meciuri fără înfrângere pe banca polistă.

Concordia Chiajna – Politehnica 2-1 (1-0)
Au marcat: B. Vișan (14), Axente (62), Târcoveanu (69)

Politehnica: Murariu – Jurj, Mera (c), Scutaru, S. Popovici – D. Codrea, Ignea – Săulescu (75, Al. Pop), Al. Munteanu (72, Manea), Sofran – Axente. Rezerve: M. Contra – Coadă, D. Radu, Trip, Dros. Antrenor: Octavian Benga

Chiajna: Al. Costache – Borţa, Cucu (c), Vişan, Nivaldo – Târcoveanu, Diogo Rosado, D. Mihalcea – Safsaf (90+3, Oanea), Hristov (76, Bari), Burlacu (65, Gliga). Rezerve: Greab – Odibe, I. Păun, R. Ivan. Antrenor: Florin Bratu

Arbitru: R. Avram (Piteşti)