Nouă ani și jumătate. Atât au avut de așteptat suporterii timișoreni pentru o nouă victorie a Politehnicii în fața eternei rivale UTA. Iar succesul a venit astăzi, într-un meci câștigat de „Băieții în Ghete” în primul rând cu inima. Spiritul de sacrificiu pe care l-au etalat de la primul și până la ultimul fluier a stat la baza acestui 2-1 care urcă Politehnica pe locul 6 și o menține pe UTA sub linia retrogradării.

Nerăbdarea fotbaliștilor timișoreni s-a simțit încă din start, Mera & co. sărind peste obișnuita perioadă de tatonare. Deschiderea scorului s-a produs, astfel, încă din minutul 3, atunci când centrarea lui Sorescu a fost inițial blocată de un fundaș arădean, mingea a ajuns la Motreanu, care a trimis în careu, de unde Predescu a reluat spectaculos, din vole, la colțul lung al porții lui Grahovac. Replica arădenilor nu s-a lăsat prea mult așteptată, iar în minutul 9, Bujamin Asani l-a învins pe Dur-Bozoancă printr-o execuție de la 20 de metri, lateral dreapta, la colțul lung.

După un început furtunos, jocul s-a mai așezat, cele două tabere alternând perioadele de dominare. Până la pauză, niciuna dintre cele două echipe nu a mai avut apariții periculoase în careul advers, încercându-și norocul mai mult prin șuturi de la distanță. În minutul 16, tânărul Prună a expediat o minge de la 30 de metri, care a trecut pe lângă vinclul porții poliste. Apoi, în minutul 35, lovitura liberă de la 22 de metri executată de Ignea a trecut peste buturile lui Grahovac.

Spiritele s-au încins însă la pauză, odată cu izbucnirea incidentelor dintre cele două tifoserii, iar tensiunea s-a transmis și în teren. La trei minite de la reluare, cele două combatante au rămas în zece jucători, după ce Mera și Curtuiuș au fost eliminați pentru o altercație, în care nu au existat însă decât îmbrânceli. De altfel, la final, reprezentanții ambelor tabere au căzut de acord că nu s-ar fi impus mai mult de un cartonaș galben pentru fiecare jucător în parte, în condițiile în care pe întreaga durată a primei reprize nu se arătase niciun avertisment.

Politehnica a reușit să se replieze mai bine în formulă restrânsă și a dat lovitura decisivă în minutul 60. Cornel Predescu a executat la prima bară o lovitură liberă de pe partea stângă, iar Dănuț Bilia, care a preluat banderola de căpitan, a marcat cu o lovitură de cap cu pământul, care l-a păcălit pe Grahovac. Până la final, UTA a avut mai mult timp posesia, însă nu a fost decât o dominare sterilă, cu puține acțiuni de atac finalizate. Practic, singura șansă notabilă de egalare a avut-o, în minutul 87, nou-intratul Tănase, cu un șut puternic, de la 35 de metri, respins spectaculos de sub transversală de Dur-Bozoancă.

Fluierul final al ploieșteanului Adrian Ilyeș a dezlănțuit fiesta pe „Dan Păltinișanu”, acolo unde 10.000 de poliști au cântat alături de „Băieții în Ghete” pentru o victorie de ținut minte. E al doilea succes consecutiv pentru Politehnica, iar formația pregătită de Bogdan Andone urcă până pe locul 6 în ierarhia ligii secunde.


Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Krausz, Poparadu, Ignea – Sorescu (90+3, Plămadă), Predescu (78, Coadă), Bădăuță (82, Staicu).
UTA (antrenor Cristian Todea): Grahovac (cpt.) – Adili, Iuga, Scutaru (72, Strătilă), Asani – Prună (72, Tănase), Polgar (77, Păcurar), Jorza, Hlistei – Florea, Curtuiuș.