De astăzi rolul de antrenor principal al juniorilor U18, care evoluează în Liga de Tineret, va intra în sarcina fostului jucător al Politehnicii Timișoara și al echipei naționale a României, Srgian Luchin.

„Am venit cu gânduri bune, pozitive, ca de altfel cum am regăsit persoanele din cadrul clubului. Discuțiile au fost scurte și rapide. Am găsit oameni deschiși, oameni cu o altă viziune. Despre acest fenomen, foarte rapid, atât domnul Ovidiu Vîlceanu, cât și domnul Dinu Bara m-au convins să vin alături de acest nou proiect. Bineînțeles, un cuvânt important în decizia mea l-a avut și Dan Alexa, cu care am mai colaborat și cu care sunt prieten foarte bun. Vreau să-mi aduc aportul în tot ce înseamnă Academia, nu doar la ceea ce înseamnă U18. Toți suntem deschiși, toți venim cu propuneri, idei, asta îmi place cel mai mult, să existe o relație de prietenie și colaborare între noi. E clar că îmi doresc să scot maximum din fiecare copil, din fiecare jucător, să-i ajut, să facă pasul spre echipa mare sau spre performanță. E clar că acesta e obiectivul Academiei, să promoveze cât mai mulți copii. Suntem profesioniști și o să ne dăm tot interesul să facem lucrul acesta. Mă bucur să revin acasă în culorile alb-violet!”

Srgian Luchin, antrenor principal Politehnica U18

„E omul potrivit la momentul potrivit! Multă baftă și bine ai revenit acasă, Srgian!”

Dinu Bara, director general Politehnica Timișoara

Retras în 2021 din activitatea de jucător, Srgian și-a început drumul în atrenorat în 2022 alături de Politehnica Timișoara, când a fost numit antrenor secund la juniorii U13 apoi „secund” și la seniorii alb-violeți în Liga 2. A mai fost antrenor principal la Timișul Șag, cu care a promovat în Liga 3 în 2024, an la finalul căruia a preluat o grupă de juniori la CSC Dumbrăvița.

De-a lungul carierei de jucător și-a trecut în palmares 11 prezențe sub tricolor. A fost vicecampion în două rânduri cu FC Timișoara, a câștigat două titluri de campion național, două Cupe ale României, dar și Supercupa României și Cupa Ligii.

Srgian va completa stafful tehnic al echipei de Tineret, format din Paul Ivan (antrenor secund, care a asigurat interimatul după despărțirea de Iulian Muntean, după jumătatea lunii noiembrie), Miodrag Todorov (preparator fizic), Mădălin Smaranda (antrenor portari) și Ionuț Buda (analist video).

Bun venit și spor la treabă, Srgian Luchin!

Foto (de la stânga la dreapta) – Ovidiu Vîlceanu (manager tehnic Academia Politehnica), Srgian Luchin (antrenor principal Politehnica U18), Dinu Bara (director general Politehnica Timișoara) și Dan Alexa (antrenor principal Politehnica Timișoara)