antrenamente

ianuarie 12, 2026
Dan Alexa: „Primul meu gând e să putem face o pregătire foarte bună”

Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara, a vorbit cu ocazia reunirii alb-violeților pentru prima dată în anul 2026 despre planurile echipei în această iarnă. „Sigur, primul meu gând e ca noi stafful să putem face o pregătire foarte bună împreună cu jucătorii. Să putem să ne pregătim, să avem condițiile cele mai bune, pentru…

iulie 31, 2020
Ioan Mera: „Politehnica e un club iubit şi trebuie să depăşim acest moment”

Echipa noastră a revenit de miercuri la antrenamente, în efectiv redus, cu jucătorii care nu au fost contacţi ai celor doi componenţi depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. Politehnica nu ascunde că nu e o perioadă uşoară din viaţa clubului, mai ales că o bună parte a pregătirii a fost parcursă şi alb-violeţii aşteptau cu nerăbdare…

iulie 23, 2020
Antrenamente suspendate preventiv UPDATE

Politehnica Timișoara a luat hotărârea de a suspenda temporar antrenamentele primei echipe. Măsura este menită să protejeze componenţii lotului după ce timp de două zile doi jucători ai alb-violeţilor au acuzat o stare de rău. Astfel, şedinţele de pregătire au fost oprite de miercuri, inclusiv, şi vor fi reluate dacă rezultatele următorului test pentru depistarea…