Clubul nostru continuă să pună accent pe jucătorii din propria pepinieră. Astăzi, în Ajunul Crăciunului, fundaşul central Tudor Moţiu, exponent al promiţătoarei generaţii 2004, şi-a făcut un cadou frumos, semnând primul său contract de fotbalist profesionist cu Politehnica Timişoara.

Tudor Moţiu este un promiţător fundaş central, post pe care a şi debutat deja la echipa mare a Politehnicii. S-a născut pe 19 mai 2004, la Timişoara, şi este component de bază al grupei de Elită U17, clasată pe poziţia a 4-a în Seria Vest la finele turului (cu 21 de puncte, la trei puncte de locul 2).

„Clar este un cadou foarte frumos pentru acest Crăciun, sunt conştient că e doar primul pas pentru mine şi că va trebui să muncesc de zece ori mai mult decât am muncit până acum”, a declarat Tudor Moţiu cu ocazia semnării înţelegerii valabile până în iunie 2023.

Tânărul alb-violet s-a achitat de sarcini exemplar la debutul său senioral, consemnat în succesul Politehnicii cu CSC Ghiroda, din turul IV al Cupei României (scor 4-3 după prelungiri), joc în care a fost integralist. „Am jucat 120 de minute, am fost foarte solicitat din punct de vedere fizic şi mental. Şi staff-ul şi prietenii m-au felicitat după debut. Am avut trac, am încercat să nu arăt lucrul acesta, dar a fost o emoţie puternică”, a precizat Moţiu.

„Vreau să mulţumesc familiei, pentru sprijinul acordat, domnului profesor Alin Ionescu, m-a ajutat mult şi m-a format, eu trebuie doar să muncesc în continuare”, a mai precizat cel care poate evolua, la nevoie, şi fundaş dreapta.

Reamintim că vara trecută alţi doi jucători născuţi în anul 2004 au semnat primele lor contracte. E vorba de Robert Ehling (împrumutat la Fortuna Becicherecu Mic) şi goalkeeperul Mario-Andrei Cuzmanovici.