În ultima etapă, a 21-a, a sezonului de toamnă al Ligii a II-a, Politehnica va juca acasă, cu Pandurii (prezentarea acestui club, în programul de meci). Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 14, pe stadionul Știința.
Alb-violeții nu pot conta pe Manea și Schieb, în continuare accidentați, în timp ce Bogdan Vasile e suspendat.
În clasament, Poli este pe locul 7, cu 28 de puncte, iar Pandurii, pe 19, ultimul loc, cu doar 8 puncte.
Declarații de la conferința de presă de azi
Octavian Benga, antrenorul Politehnica: „Ne așteaptă ultimul meci, cel cu Pandurii, un meci care este foarte important pentru noi. Ne dorim foarte, foarte mult să încheiem anul cu o victorie și să menținem șirul din ultima perioadă și anume al rezultatelor pozitive. Nu este un meci ușor, întâlnim o echipă a Pandurilor care trece printr-o perioadă mai dificilă. O să fie un meci disputat și sunt ferm convins că cei de la Pandurii vor da totul pe teren. Trebuie să fim foarte motivați. Le-am cerut jucătorilor să trateze partida cu mare atenție. Cele mai importante aspecte pentru noi sunt cele 3 puncte. Nu contează cum le luăm, important e să obținem victoria.”
Alin Ignea, jucător Politehnica: „Cel mai important joc din acest sezon pentru că e ultimul. Am avut un parcurs foarte bun la sfârșit și dacă nu câștigăm, nu avem nicio scuză. O echipă tânără care nu are nimic de pierdut și o să joace până în ultimul minut. Au un antrenor din Timișoara care, vă dați seama, vrea să demonstreze că nu poate să piardă la Timișoara. Sperăm să câștigăm sâmbătă.”