Premieră pentru Centrul de Copii și Juniori al Politehnicii Timișoara. Pe adresa clubului a sosit o primă scrisoare de convocare pentru un tânăr fotbalist din centrul juvenil. E vorba despre Alexandru Gașpar, decarul grupei 2003, campioană națională în 2016, care a fost chemat la stagiul de pregătire pe care naționala U15 a României îl va efectua săptămâna viitoare, la Buftea.

Selecționerul Adrian Văsâi a ales un grup de 24 de jucători pentru această acțiune, care se vor reuni duminică, la centrul FRF din Buftea.

„Inițial au fost aleși 13 copii, care au mers la Tărlungeni, pentru un stagiu de selecție la care au participat, în total, 160 de copii. O parte au fost selectați în lotul de 52, cu care se va continua, iar la acest stagiu va participa un grup de 24 de copii, dintre care Alex Gașpar e singurul din zona de vest”, ne-a declarat Iulian Prodana, coordonator al Centrului de Copii și Juniori al Politehnicii și antrenor al lui Gașpar la grupa 2003.

Despre Alex Gașpar, antrenorul său spune căare calități deosebite, iar în curând va începe antrenamentele și sub comanda lui Bogdan Andone, la prima echipă a Politehnicii.

„Are calități foarte bună, e muncitor, are atitudine și seriozitate. Eu îl văd un copil de viitor. Încetul cu încetul, va fi și în vederile echipei mari. Din ceea ce am discutat, va merge în curând să se pregătească la prima echipă, alături de portarul Borbely. Mai sunt unul-doi copii, care vor lua în curând contactul cu nivelul seniorilor. Rezultatele au confirmat valoarea acestei grupe de 2003. Alex Gașpar poate fi un model pentru ceilalți colegi ai săi, mai ales că mai sunt câțiva copii în grupa noastră, apropiați de valoarea lui, și sunt convins că fiecare își va primi șansa la momentul oportun”, ne-a mai spus Prodana.

Reprezentativa U15 a României va avea parte și de un meci de verificare joi, 21 septembrie, de la ora 14:00, în ultima zi a cantonamentului. Adversara va fi o selecționată din București/Ilfov, care va fi comunicată ulterior, notează site-ul Federației Române de Fotbal.

Iată lotul de 24 de jucători convocat de Adrian Văsâi:

Portari: Cosmin Trandafir (Viitorul Constanța), Aleksander Mitrovic (Dinamo)
Fundași: Sergiu Pârvulescu (Tâmpa Brașov), Marius Barabas (FCSB), Gabriel Dănuleasa (Viitorul Constanța), Andrei Crăciun (Aerostar Bacău), Fabrizio Constantin (FCSB), Raul Ardelean (CSM Oradea), Bogdan Lazăr (Viitorul Constanța), Vlad Bogdan (Viitorul Cluj), Luca Merengiu (Delta Tulcea)
Mijlocași: Dan Sârbu (Metalosport), Vasile Nechita (Juniorul Suceava), Nicolas Popescu (Voluntari), Luca Mitrică (Dinamo), Claudiu Negoescu (FCSB), Sasha Agiveli (Viitorul Constanța), Ștefan Bodișteanu (Viitorul Constanța), Bogdan Jeler (Kiss Baia Mare), Romeo Niță (LPS Slatina), Alex Gașpar (Politehnica Timișoara)
Atacanți: Ionuț Neacșu (FCSB), Răzvan Nicolae (Voluntari)