Spre finalul perioadei de ”mercato”, Politehnica a mai reușit achiziția unui jucător cu mare experiență la nivelul Ligii I.

Este vorba de Sergiu Popovici. Născut la 23 martie 1993, el a fost juniori la LPS Banatul și a debutat în Liga a II-a la doar 17 ani, în primăvara lui 2010, la Fortuna Covaci, în singurul sezon în D2 pentru echipa din satul de lângă Timișoara. A trecut apoi la gruparea orașului său natal, Flacăra Făget, cu care a promovat în Liga a III-a.

În 2012, la 19 ani, a făcut pasul spre primul eșalon, la FC Vaslui. A evoluat apoi la Voința Sibiu, care tocmai retrogradase din elită, după care a revenit la FC Vaslui, unde a debutat în Liga I la 11 martie 2013 și a jucat până la desființarea echipei, în 2014. Din nou în eșalonul secund, la Academica Argeș Pitești, din nou revenire în Liga I (unde va rămâne permanent de atunci încolo), în 2015, la FC Botoșani. Apoi Gaz Metan (2017/2018), iar în sezonul de toamnă 2018 va atinge apogeul carierei sale, jucând 13 meciuri oficiale la Dinamo. La începutul anului trecut a revenit în județul Sibiu, transferându-se la FC Hermannstadt. În acest sezon a evoluat într-un sigur meci pentru sibieni, chiar în prima etapă a Ligii I, 3-4 cu FCSB, fiind integralist.

Este fundaș sau mijlocaș stânga. Are 102 meciuri și 4 goluri în Liga I. A fost internațional de juniori U19, evoluând inclusiv în meciuri din preliminariile CE de juniori.

Cea mai mare cotă pe transfermarkt.com, 450.000 de euro, a avut-o în 2018.

A semnat cu Politehnica un contract pe o jumătate de an, cu posibilitate de prelungire.

Vom reveni cu o declarație a lui Sergiu Popovici.