Politehnica Timișoara a bifat ieri cea de-a doua înfrângere din 2018 pe „Știința”, 0-1 cu Hermannstadt, formație clasată pe locul 2 în „B” și calificată în semifinalele Cupei României. În repriza a doua, un important aport în jocul ofensiv al alb-violeților a fost adus de Vasile Nicolae, care a încercat deseori poarta, cu șuturi de la distanță, dar care, în cele din urmă, nu au avut finalitatea dorită.

„A fost un meci foarte greu, atât pentru noi, cât și pentru ei. Ce ar fi de spus? Am întâlnit o echipă foarte bună, care a reușit să câștige la o diferență de un gol. Păcat… Am încercat și eu să aduc un plus pentru echipă, să vin cu șuturi și centrări. Din păcate, n-am reușit să ajut echipa așa cum mi-am dorit”, a declarat, după meci, cel poreclit „Ciubuc”.

Pentru Politehnica urmează o săptămână dificilă, pe care o va petrece, în cea mai mare parte, în zona Bucureștiului. Miercuri, de la ora 15:00, alb-violeții vor disputa restanța din etapa a 23-a de pe terenul nou-promovatei Metaloglobus, iar sâmbătă, de la ora 11:00, vor juca în fieful lui CS Balotești. Vasile Nicolae, care încă nu a cunoscut gustul victoriei de la sosirea la Politehnica, speră ca seria negativă să se întrerupă în aceste două deplasări.

„Sperăm să câștigăm și să spargem gheața, ca să zic așa, și să ne întoarcem bucuroși acasă. E o săptămână foarte încărcată, într-adevăr. Cred că avem timp să ne refacem înainte de plecare, vom merge și la bazin, astfel că sunt convins că vom fi în regulă din punct de vedere fizic. La fiecare meci intrăm cu gândul la victorie și, cum am spus, sper să trecem cu brio de această săptămână”, a afirmat fotbalistul împrumutat de la FC Voluntari.