Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a câștigat cu 2-0 (0-0), în fața Gloriei Lunca Teuz Cermei, în etapa a 16-a a Ligii a III-a, în prima partidă oficială a anului. Grație acestei victorii, tânăra echipă alb-violetă s-a calificat matematic în play-off, cu două etape înainte de finalul sezonului regulat.

Cu Radu Ciurel trecut stoper stânga și Olariu la închidere, gazdele au avut ocazii prin Pamfile (min. 6, din lovitură liberă, dar portarul respinge în corner) și Mura (min. 17, șut din careu, în brațele portarului, în urma unei acțiuni a lui Curescu). Arădenii au replicat în min. 20, când Murariu a apărat o lovitură de cap, la un corner. În min. 42, căpitanul polist de azi intervine extraordinar, la un ”cap” din 6 m.

Meciul a fost decis în partea secundă. În min. 51, Curescu scapă pe stânga în stilu-i caracteristic și trimite pe lângă portar, deschizând scorul. În min. 59, Olariu recuperează o minge și șutează din 25 m, 2-0. Ultima șansă de gol a meciului îi aparține golgeterului David Popa, șut puțin peste din lovitură liberă (min. 76).

Oaspeții au prezentat doi ex-poliști. Este vorba de portarul Balica, junior împrumutat de Poli, și de atacantul Sîntean.

Politehnica: Murariu (c) – Haloş, Vlaicu, R. Ciurel, Pamfile – Prună (83, D. Ciurel), Olariu, Oprea (89, Rotariu) – Curescu (83, Adamcsik), D. Popa, Mura (70, Istratie). Rezerve: Miklos – Roșu. Antrenor: Paul Codrea.

Paul Codrea, antrenorul Politehnica Timișoara: