Politehnica Timișoara a câștigat al doilea amical al iernii, disputat astăzi, pe terenul din Giroc. Alb-violeții s-au impus cu 3-1 în fața sârbilor de la Vulturul Grebenac, într-un joc în care Bogdan Andone l-a avut la dispoziție pe Cristian Scutaru, așteptat să semneze cât de curând o înțelegere cu alb-violeții, dar și un nou atacant din Serbia, Andreja Lazovic, care a mai fost testat și în iarna anului trecut.

Politehnica a controlat ostilitățile în fața formației din Banatul Sârbesc, care a auvt însă câteva replici periculoase pe contraatac, mai cu seamă în prima oră de joc efectiv. Prima ocazie mare a venit însă la poarta oaspeților, prin Plămadă, care a lovit transversala în minutul 17. Deschiderea de scor avea să fie realizată, în minutul 23, tot de Ionuț Plămadă, care a înscris după o așezare cu capul a lui Sorescu, faza plecând de la centrarea trimisă din stânga de Taub. Două minute mai târziu, o nouă fază periculoasă de atac, și o nouă ratare pentru Plămadă, care a trimis milimetric pe lângă stâlpul de la colțul lung, din unghi. Oaspeții au restabilit egalitatea pe contraatac, Czizik învingându-l pe Dur-Bozoancă printr-un șut din interiorul careului. Până la pauză, am mai notat încă o bară în contul alb-violeților, nimerită de această dată de Ignea, cu un șut de la 18 metri.

În partea a doua, antrenorul Bogdan Andone a schimbat liniile, însă jocul s-a legat mai bine pentru alb-violeți, care au fost mult mai prezenți la finalizare. În minutul 61, Dejan Ivanovic a marcat pentru 2-1, după o recentrare cu capul a lui Gașpar. Apoi, în minutul 79, Cătălin Bădăuță a dublat avantajul, cu un șut spectaculos, fără preluare, de la 14 metri, din centrarea venită de pe dreapta de la Giuricici.

În garnitura din prima repriză, s-au regăsit fundașul Cristian Scutaru și mijlocașul lateral Marvin Schieb, care sunt foarte aproape de a semna cu gruparea alb-violetă. Față de jucătorii testați în ultimul amical, a dispărut Noe Bokila, însă a reapărut atacantul Andreja Lazovic, testat și iarna trecută de Sorin Brîndescu. E vorba despre un vârf în vârstă de 23 de ani, care a evoluat ultima oară la Jagodina, iar în CV-ul său mai figurează Macva Sabac, Sindelic Belgrad și Cukaricki. De asemenea, a fost introdus un al treilea junior din generația 2003, Rareș Bîrlovean, un fundaș originar din Petroșani și cu un fizic excelent pentru vârsta lui.

În prima repriză, Politehnica a evoluat în formula Dur-Bozoancă – Bilia, Scutaru, Mera, Taub – Predescu, Krausz, Ignea – Sorescu, Plămadă, Schieb. În repriza secundă au evoluat Dur-Bozoancă (Borbei) – Giuricici, Bilia (Lazovic), Bîte, Ghinescu – Teut, Lazea, Boloca, Gașpar – Ivanovic (Bîrlovean), Bădăuță.

La meciul de astăzi, a fost menajat Adrian Poparadu, care e încă în proces de recuperare după o întindere suferită în ultimul meci oficial din 2017, cel cu FC Argeș, în vreme ce Ionuț Coadă și Radu Motreanu sunt plecați într-o tabără de schi organizată de Universitatea de Vest.

Următorul amical pentru Politehnica va avea loc sâmbătă, de la ora 12:00, cu Național Sebiș. Meciul se va disputa pe terenul din cartierul Plopi.