În urma eşecului suferit de Politehnica pe terenul celor de la CS Mioveni, scor 0-4, Dan Alexa a anunţat că nu va continua în funcţia de antrenor principal.
„Un rezultat ruşinos, mai ales după manieră, şi dacă rămâneam 11 la 11 nu aveam voie să pierdem cu 4-0. Rezultat pe care mi-l asum, sunt principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat astăzi.
Când am venit la Poli am crezut foarte mult în promovare, mă simţeam dator Timişoarei. Iubesc Poli, sunt parte din ea! Cred că trebuie produs un şoc şi sunt două variante: să înceapă o reconstrucţie sau să renunţ eu. Dar sunt jucători aici care au rămas lângă echipă atunci când a fost greu. Sunt jucători care au trecut, un statut, îi respect foarte mult şi-i apreciez. Am hotărât ca decât să se renunţe la unii mai bine plec eu. Pentru că este şi un club altfel, cu mult voluntariat, oameni care de foarte multe ori îşi dau familiile la o parte pentru a ajuta Poli. Am făcut-o şi eu până în momentul acesta. Repet, iubesc Poli şi trebuie să ne gândim până la urmă ce e mai bine pentru ea.
Eu o să fiu alături de Poli în toate variantele, repet, Poli nu înseamnă nici Alexa, nici x, nici y. O să ajut cu ce pot. O să fiu aproape de ei. M-am legat sufleteşte mai mult, pentru că sunt nişte oameni care ajută echipa. Poli îşi va vedea de drum şi sperăm să readucem Poli cândva în prima ligă.
Ce e cert e că am făcut un pas lateral, o să rămân alături de Poli, doar că am luat o pauză pentru că în orice variantă, aşa cum e logic, după o asemenea înfrângere şi un obiectiv aproape compromis sunt cele două variante de care am spus…”, Dan Alexa
Vom reveni zilele viitoare cu detalii legate de modificările din staff-ul tehnic, după întâlnirile de rigoare între toţi factorii implicaţi.