Expoziţia „POLITEHNICA CENTENAR. O istorie romanțată a uneia dintre cele mai frumoase povești din fotbalul românesc” şi-a deschis astăzi oficial porţile în Bastionul Theresia la ora simbolică 19.21. La vernisaj au participat zeci de personalităţi din istoria clubului alb-violet, de la jucători marcanţi ai generaţiilor lor, până la conducători şi alţi susţinători ai fotbalului timişorean.

Printre cei care au răspuns pozitiv la invitaţia de a face o incursiune inedită în istoria Politehnicii, într-o prezentare „altfel” pentru un club de fotbal, au fost: Emeric Dembroschi, Ioan Igna, Marcel Băban, Remus Steop, Aurel Şunda, Alin Paleacu, Valentin Velcea, Sorin Brîndescu, Florin Macavei, Nicolae Secoşan, Dan Păltinişanu jr., Viorel Boiţ, Cristi Gălan, Petru Ţurcaş, Antonio Foale, Nicuşor Tanasoglu, cât şi mulţi alţi apropiaţi, la fel de importanţi, ai clubului nostru.

La eveniment au participat şi au luat cuvântul din partea organizatorilor: Claudiu Ilaş, managerul Muzeului Naţional al Banatului, Alexandru Proteasa, vicepreşedintele CJ Timiş, Florin Drăgan, rectorul Univ. Politehnica, Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii Timişoara, Ioan Carţiş, fost rector UPT şi conducător al lui Poli, şi Sebastian Novovic, directorul de imagine al Politehnicii şi reprezentantul Druckeriei.

„Cine nu are trecut şi nu-şi respectă trecutul, nu are viitor, ori dacă ne raportăm la trecut, cei care aţi vizionat această frumoasă expoziţie aţi văzut etapele, perioadele, prin care echipa de fotbal a trecut. Până în 1989 era un mod de a se derula sportul şi fotbalul în ţara aceasta. Echipa noastră şi altele, erau de amatori, nu de profesionişti cum au fost după ’89. O caracteristică a echipelor studenţeşti, inclusiv şi a noastră, a fost o evoluţie de formă sinusoidală, aşa cum spune filosoful român Vasile Conta: «Când pe unda suitoare, când pe unda coborâtoare». Această formulă ciclică îşi are o explicaţie, la fiecare început de campionat, ciclu, se aduceau studenţi, în anul I, în doi-trei ani echipa se maturiza, ajungea la o anumită maturitate, şi după absolvire plecau… Îi felicit încă o dată pe cei din Druckeria, care sunteţi cu simţul şi cu inima aproape de Poli, şi sper să ne revedem curând pe stadion cu echipa în prima ligă şi pe poziţii onorante”, au fost vorbele memorabile ale profesorului Ioan Carţiş cu această ocazie.

Istoria Politehnicii Timişoara e redată vizual prin panouri mari cu fotografii de epocă, există şi o secţiune video iar printre obiectele de preţ se numără o medalie acordată la triumful din 1958 în Cupa României, tricoul de joc al marelui Dan Păltinişanu şi diferite trofee unicat, precum cel pentru câştigarea titlului în campionatul naţional de tineret (2002-03).

Expoziţia aflată la mansarda Bastionului Theresia din Timişoara va continua până în data de 4 iulie și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Suporterii alb-violeţi au intrare liberă!

Reacţii ale personalităţilor poliste:

„Vreau să felicit organizatorii şi pe cei care au propus această expoziţie, pentru că Poli merită. A fost o echipă-emblemă şi merită să aibă nu numai un muzeu, ci mai multe. Sigur că va fi probabil un muzeu permanent, care o să aibă ce să arate după 100 de ani de fotbal. Au fost multe generaţii foarte bune, multe rezultate bune, din păcate nu a câştigat campionatul naţional al primei divizii. Dar aşa cum a spus domnul Carţiş, au fost coborâşuri, urcuşuri, şi până la urmă rămâne o istorie…”, Emeric Dembroschi

„Ca să fiu sincer nu m-am aşteptat să fie atât de frumos şi de bine organizat… Eu ce-mi doresc, după 82 de ani, să mai prind câte o astfel de aniversare, dar să nu mai fie în Liga 2”, Ioan Igna

„E o iniţiativă foarte bună, foarte frumoasă, ar trebui făcute mult mai des şi adus aminte de toată istoria clubului Politehnica, începând din anii ’20, când a început, e foarte frumos şi am rămas impresionat…”, Marcel Băban

„Eu cred că a ieşit mai bine decât se anticipa. Vorbisem cu Seba (n.r. Sebastian Novovic) în urmă cu nişte zile, când lucrurile nu prinseseră contur. Acum arată foarte foarte bine, raportându-ne la materialul avut la dispoziţie, timpul foarte scurt şi aşa mai departe. Panourile acestea sunt edificatoare, sunt câteva piese deosebite şi între ele, lasă-mă să fiu subiectiv, e carnetul de reporter al celui ce-ţi vorbeşte, care conţine formaţiile Poli şi Dinamo din ’87, numai că echipa noastră a fost scrisă atunci cu mânuţa lui de antrenorul secund care nu era altul decât Dan Păltinişanu…”, Nicolae Secoşan

„Este ceva deosebit. Ţin să-i felicit pe toţi cei care au organizat şi participat. Şi ţin să le şi mulţumesc pentru că au organizat această expoziţie”, Aurel Şunda

„E o iniţiativă foarte bună şi mă bucur că încă mai sunt oameni de sport care se mai gândesc la fotbal şi sper şi cred că pe viitor Timişoara va reveni acolo unde îi e locul, în prima ligă. Sper să revină cât mai repede timpurile aşa cum erau când jucam eu şi Timişoara să devină iar un pol de putere în fotbalul din România”, Alin Paleacu