Weekend bun pentru trupele alb-violete implicate în Liga Elitelor. La Under 17, Politehnica avea nevoie de victorie pentru a fi sigură de calificarea în faza play-off şi a obţinut-o într-o manieră entuziasmantă cu rivala din Arad. Tot în runda a 11-a (ultima a sezonului regular), puştii sub 16 ani au învins în deplasare reprezentanta „Bătrânei Doamnei” pentru a-şi asigura un punctaj bun de start în play-off. În timp ce singura înfrângere cu UTA a fost înregistrată în Liga de Tineret.
Continuă de asemenea şi parcursul bun al Politehnicii Under 15, aflată în faza grupelor regionale.
Liga de Tineret
Fără şanse de a mai accesa play-off-ul, jucătorii pregătiţi de Cristi Petcu au încercat o figură frumoasă cu liderul seriei. Derby-ul la tineret a fost însă cedat la limită. Pentru echipa noastră sub 18 ani, locul 11 cu 11 puncte la finele sezonului regular, urmează faza play-out începând cu weekendul viitor. De asemenea, juniorii mari vor debuta pe 9 noiembrie, de la ora 12.00, în Cupa Ligii de Tineret cu un joc „în vecini” la LPS Banatul. Alb-violeţii sub 18 ani sunt în Grupa A – Vest, din care mai fac parte şi Ripensia, UTA, CFR Cluj şi Viitorul Cluj.
POLITEHNICA – UTA 1-2 (0-1)
A marcat pentru Poli: Ţurcaş
Politehnica U18 (antrenor Cristian Petcu): Urdeş – An. Manea, Bălănescu, B. Şteta, P. Paleacu, M. Oprea, D. Olariu, Bakoş, F. Marincu (cpt.), Avramescu, T. Semenciu. Au mai intrat: Popeci, F. Roşu, Bătănaşi, Ţurcaş şi Cizmaşiu.
Liga Elitelor U17
Victorie salutară şi spectaculoasă obţinută de alb-violeţii sub 17 ani în derby-ul cu UTA Under 17. Jocul a fost echilibrat în prima parte, dar băieţii lui Cristi Gălan s-au descătuşat în repriza secundă după ce au deschis scorul şi au răsplătit încurajările suporterilor viola prezenţi la teren.
Poli U17 a încheiat astfel sezonul regular pe poziţia a 3-a, cu 19 puncte. Echipa noastră îşi va afla abia joi primul adversar din faza play-off a Seriei Vest. La fel ca „tineretul”, alb-violeţii sub 17 ani vor întâlni în deplasare LPS Banatul în Cupă pe 9 noiembrie, dar de la ora 14.00.
POLITEHNICA – UTA 4-0 (0-0)
Au marcat: M. Lazăr, A. Vlaicu, Avramescu şi B. Bratu
Politehnica U17 (antrenor Cristian Gălan): Balica – D. Tătaru, A. Vlaicu, Boariu (cpt.), Erceanu, D. Macovei, Avramescu, T. Hus, M. Lazăr, E. Adam, D. Roşca. Au mai intrat: Tudor, Chelariu şi B. Bratu.
Liga Elitelor U16
Victorie în derby-ul vestic şi pentru Poli U16, sâmbătă. Deja calificaţi în play-off, puştii lui Paul Codrea au condus şi la pauză pe „Motorul”. Pe final alb-violeţii au rămas în inferioritate numerică prin eliminarea lui Călin Fazekaş (cumul de „galbene”). Acest succes a urcat echipa noastră pe poziţia a 3-a, peste adversarul direct – UTA, ambele cu câte 24 de puncte la finalul sezonului regular. Pe 9 noiembrie, de la ora 16, Poli U16 joacă în Cupă acasă cu CSS Craiova pentru un loc în optimi.
UTA – POLITEHNICA 1-2 (0-1)
Au marcat pentru Poli: F. Roşu şi B. Bratu
Politehnica U16 (antrenor Paul Codrea): Traia – B. Şteta (cpt.), R. Laza, B. Bratu, R. Goia, L. Ardel, An. Mircea, F. Roşu, Kulcsar, Fotoniu, D. Bogdan. Au mai intrat: D. Nagy, C. Fazekaş şi R. Sîrbu.
Liga Elitelor U15 (et. 3)
Elevii lui Alin Paleacu s-au impus în runda a 3-a pe „Colterm” în duelul timişorean cu Juventus. Şi acest joc s-a deblocat după pauză pentru alb-violeţi, care au înscris de patru ori şi rămân liderii Seriei 11 regionale. Politehnica U15 va sta în runda a 4-a şi va juca acasă următorul meci, duminică, 13 noiembrie, de la ora 10.00 (Baza 2), cu CSM Reşiţa.
Juventus Timişoara – POLITEHNICA 0-4 (0-0)
Au marcat: An. Tolcea, Brătoiu (2) şi A. Radu
Politehnica U15 (antrenor Alin Paleacu): Stanoilovici – Mixich, Al. Buzdugan, Bologa, D. Krista, Dîrlea, Manoliu, An. Tolcea, Ozdemir (cpt.), N. Andrei, A. Radu. Au mai intrat: R. Miculescu, Săvulescu, D. Şandru, Brătoiu şi Sopco.