O atmosferă bacoviană, cu ploaie continuă, în prima zi a primei luni de vară, a însoțit frumoasa victorie polistă de ieri. Cosmin Petruescu a trimis în teren șase titulari U22 (inclusiv Dros), dintre care trei juniori (juniori-juniori, în sensul clasic, până în 19 ani)! E vorba de portarul de mare viitor Borbei (care va împlini…
Alb-violeții au reușit o victorie prin care și-au luat la revedere de la suporteri, dar au și obținut, aproape nesperat, locul 10 la finalul unui sezon agitat. Peste UTA și Ripensia, devenind echipa clasată cel mai bine în 2019 dintre toate grupările din Timișoara, din județul Timiș și din întregul Banat!! În min. 14, Ursu…