Politehnica Timişoara a obţinut o nouă victorie foarte importantă, de această dată chiar în ziua de 4 decembrie, la 100 de ani de la înfiinţarea clubului universitar. A fost 2-0 pe terenul Astrei după un joc solid al băieţilor pregătiţi de Nicolae Croitoru, lucru apreciat şi de către tehnician la final.
„Sigur, ne-am dorit foarte mult, ne-a motivat sărbătoarea de astăzi şi ne bucurăm că am putut să obţinem victoria şi să ne aducem şi noi contribuţia”, a declarat Nicu Croitoru.
„Să încep cu jocul, astăzi chiar am făcut un joc bun, ne-am creat foarte multe situaţii de a înscrie. Am controlat jocul în marea majoritate a timpului, exceptând poate acea perioadă scurtă, după ce am înscris primul gol, în care adversarul a avut un penalty, pe care Păduraru l-a apărat. După care am revenit din nou în joc, am făcut 2-0 şi am câştigat fără probleme. Dacă discutăm de puncte. Sigur că întotdeauna este loc şi de mai bine. Mă bucur însă că evoluţia echipei a fost una ascendentă. Ca dovadă că n-am mai pierdut de patru etape în campionat, am reuşit trei victorii consecutive şi cred că lucrurile acestea reprezintă cel mai important argument în sprijinul afirmaţiei pe care am făcut-o. Mă bucur că n-am mai primit aşa de multe goluri. La Braşov am câştigat fără să primim gol, astăzi la fel, chiar şi în jocul cu FC Argeş, un joc disputat 120 de minute, cu o echipă foarte bună, nu am primit gol. Şi iarăşi cred că e un argument care demonstrează că suntem pe un drum ascendent”, a mai spus antrenorul principal al Politehnicii.
Nicolae Croitoru a acordat astăzi primele minute la nivel de seniori şi puştiului Ervin Bakoş, mijlocaş de profil ofensiv din propria academie, junior născut în 2004 (precum Daniel Olariu). „Este un lucru foarte important. Eu am spus de la bun început că trebuie să acordăm atenţie academiei proprii. O să continuăm activitatea şi săptămâna viitoare, când o să avem chiar trei jocuri de pregătire, la care vor participa un număr destul de însemnat de juniori din academie, cu scopul de a-i vedea, de a le cunoaşte potenţialul şi eventual de a-i introduce în anturajul echipei de seniori”, a precizat Croitoru.
Seniorii Politehnicii vor mai rămâne săptămâna aceasta în activitate, nu zi de zi, după care, vineri, vor intra în vacanţă, a mai informat tehnicianul alb-violeţilor. „Avem două jocuri de pregătire stabilite până acum, marţi cu Ghiroda şi joi cu Dumbrăviţa. Mai avem o dată stabilită sâmbătă. La aceste jocuri vor participa jucători din Academia Politehnica, jucători pe care-i avem împrumutaţi la cluburile de Liga 3 şi sigur, şi alţi jucători care vin din afară, şi vrem să-i vedem” , a subliniat acesta.
Foto: Leczki Jozsi (arhivă)