Alb-violeţii au pus astăzi capăt seriei nefaste din campionat şi au câştigat totodată primul joc de pe teren propriu din acest sezon. Politehnica Timişoara s-a impus cu 2-0 în faţa penultimei clasate Dacia Unirea Brăila, în runda a 9-a a Ligii 2, prin golurile marcate de Cosmin Bîrnoi şi Erik Gerbi.

Cu foarte multe absenţe medicale, dar şi jucători suspendaţi pentru această etapă (Haţegan şi Benzar), echipa noastră a apelat la mai mulţi juniori născuţi în 2003 pentru completarea lotului.

Scorul a fost deschis la finalul minutului 21 de joc, când Scutaru a recuperat balonul, i-a pasat pe jos lui Bîrnoi, care a preluat în faţa careului şi a şutat plasat în dreapta lui Duţă. Cinci minute mai târziu Scutaru a fost chiar el aproape de gol, dar devierea sa cu capul a trecut pe lângă ţintă. Jocul a fost în continuare destul de fragmentat, dar la nici cinci minute de la startul părţii secunde italianul Gerbi a recuperat o minge şi a finalizat acţiunea individuală cu bară-gol în stânga portarului. În continuare nu au fost probleme la poarta lui Murariu, în schimb, până la final, acelaşi Gerbi (min. 58) şi Doru Andrei (75) au trecut pe lângă majorarea diferenţei de pe tabelă.

Politehnica a acumulat zece puncte şi se află pe locul 13 în Liga 2. Următorul joc al echipei noastre va fi peste aproximativ două săptămâni, când Politehnica revine la Slobozia, de această dată pentru partida de campionat, din etapa a X-a, cu Unirea. În următorul weekend va fi din nou pauză în Liga 2 pentru jocurile echipelor naţionale.

Politehnica Timișoara: Murariu – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Oanea – R. Lazăr, Zaluschi – Bîrnoi, Ursu, D. Andrei – Gerbi (87, S. Costea). Pe bancă: Păduraru – Moțiu, Prodan, Al. Rus, Kuhn, D. Bot, Șchiopu. Antrenor: Antonio Foale.

Dacia Unirea Brăila: Duță – Pătlăgică (72, Al. Duțu), D. Ciobanu, Stănciulescu, M. Șandru – Taciuc (58, Petrache), Fl. Lungu (cpt., 72, N. Ioniță), G. Apostol (84, Voinescu), Cocîrlă – Stănescu – G. Răducan (58, PriboI). Pe bancă: Cr. Andrei – Moroianu, Paliu. Antrenor: Florentin Petre.

„O gură mare de oxigen, da. E un rezultat pe care-l meritam şi după aspectul jocului. La ocaziile pe care le-am avut, dacă băieţii erau puţini mai concentraţi putea să fie un rezultat mai bun, dar acolo fiecare îşi alege metoda şi execuţia… Nu au existat astăzi momente mai dificile. Băieţii au fost concentraţi, şi-au dorit într-adevăr mai mult victoria. Îi felicit pe această cale că şi-au arătat valoarea, dorinţa de victorie”, Antonio Foale, antrenor interimar Politehnica

Foto: Leczki Jozsi