Politehnica primeşte mâine pe arena „Dan Păltinişanu” replica nou promovatei CSC 1599 Şelimbăr, o performeră a rundei trecute. Aflaţi pe o poziţie ingrată în clasament, alb-violeţii nu-şi mai permit paşi greşiţi în sezonul regular, mai ales pe teren propriu.

„Este un moment dificil, este un joc greu, pentru noi toate jocurile pe care le avem de disputat până la finalul turului de campionat sunt jocuri dificile, dată fiind situaţia din clasament. Despre adversar, ştim că este un adversar cu un parcurs bun, cel puţin în ultima perioadă. Şi chiar dacă a întâlnit adversare puternice, situate în prima parte a clasamentului, a reuşit evoluţii bune şi chiar rezultate bune. Aşa cum s-a întâmplat în ultimul joc, în care au reuşit să câştige cu 4-2 împotriva Universităţii Cluj. Şi înainte, la Sibiu, au reuşit un joc bun, fiind învinşi la ultima fază a jocului, dintr-o fază fixă. Toate jocurile sunt dificile, trebuie să le tratăm ca atare, nu ne permitem să mai pierdem puncte”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

Despre ce nu a mers în jocul echipei, tehnicianul a răspuns: „…cu Rapidul am reuşit un joc bun, probabil că şi situaţia din clasament apasă destul de mult. Pentru că au fost foarte multe înfrângeri în ultima perioadă. Probabil e şi o problemă de încredere, care generează greşeli şi primim goluri din aceste greşeli. Şi prin urmare rezultate negative, aşa cum s-a întâmplat la ultimul joc”. „Pe de o parte întâlnim un adversar cu un moral foarte bun, cu un joc în creştere, echipă pragmatică. De partea cealaltă noi, care sperăm să ieşim din această situaţie. Avem nevoie de victorie, pentru că ne-ar da încredere pentru următoarele jocuri. Şi avem nevoie mare de puncte şi puncte care să ne asigure o oarecare linişte in clasament”, a explicat Nicolae Croitoru.

Politehnica nu se va putea baza la jocul cu formaţia din judeţul Sibiu pe Cătălin Oanea şi portarul Harrison Devenish-Meares, din cauze medicale. Altfel, Sebastian Serediuc a revenit la antrenamente şi se speră la recuperarea sa completă după pauza din campionat de la mijlocul lunii noiembrie. Cât despre situaţia lui Daniel Benzar, tehnicianul a făcut următoarele precizări:

„A fost o decizie înaintea jocului cu Rapid. El nu a făcut parte din lot la acel joc. Până la urmă este o decizie care se întâmplă în viaţa oricărei echipe. După această decizie el nu s-a mai prezentat la antrenamente. Mai multe nu ştim, discuţii nu aveam cum să am cu Benzar, din momentul în care s-a anunţat programul de a doua zi el a plecat de la vestiare fără să discute cu nimeni. De atunci nu a mai existat niciun contact. Cum am zis, el nu s-a mai prezentat la antrenament. În cazul lui am făcut un referat, conform Regulamentului de Ordine Interioară, pe care l-am înaintat Consiliului de Administraţie, urmând ca acesta să ia o decizie în cazul lui”.

Despre partida de mâine a vorbit şi unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul polist – mijlocaşul Alin Ignea: „E poate cel mai important meci din acest sezon de campionat. Mai ales că venim după o perioadă nefastă prin prisma rezultatelor şi trebuie să câştigăm neapărat meciul. Să ieşim din zona periculoasă a clasamentului… Jocul nu merge din cauza rezultatelor. Situaţii şi ocazii am avut foarte multe. Părerea personală e că e o problemă de concentrare, a tuturor, trebuie să fim mai uniţi şi numai aşa o putem scoate la capăt… Ce lipseşte, dacă acolo în ultimii 30 de metri, în faţa porţii, am fi marcat la situaţiile pe care ni le-am creat, poate eram în prima jumătate a clasamentului. Se resimte foarte tare acest lucru (n.r. numărul de opt eşecuri) şi sperăm să îl întrerupem acum, cu meciul de mâine cu Şelimbăr”. 

Partida Politehnica Timişoara – CSC 1599 Şelimbăr se disputâ mâine, sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 14.00 (netelevizat), pe stadionul „Dan Păltinişanu”, şi contează pentru etapa a XIII-a a Ligii 2. Oaspeţii sunt pe locul 9, cu 17 puncte. Alb-violeţii sunt pe 15, cu zece puncte contabilizate.