Politehnica Timișoara dispută miercuri, 21 mai, pe teren propriu, jocul tur din semifinalele barajului de promovare în Liga 2. Pe „Electrica” sosește CS Minaur Baia Mare, câștigătoarea Seriei 10 a Ligii 3, formație pregătită de Constantin Schumacher.
„Cu siguranță este cel mai important meci din acest sezon. Practic primul joc din cele patru pe care le mai avem, arată munca pe care am făcut-o în ultimul an și cred că în momentul în care pășim pe teren miercuri o să ne gândim la acest lucru și o să punem în teren absolut tot ce e necesar pentru ca la final să avem rezultat pozitiv.
Evident că din acest moment totul e de la zero. Deja am trecut în altă etapă a campionatului – jocurile de baraj – și atunci absolut totul s-a șters, deja băieții sunt pregătiți din punct de vedere mental, fizic, ca să facă un joc bun în meciul cu Baia Mare. Ce a fost în trecut nu mai discutăm”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii.
„Am văzut câteva jocuri ale adversarului, un adversar bun, o echipă foarte bună, un joc calitativ, cu jucători foarte buni, dar la ora meciului, fiind un joc de baraj, cred că depinde și forma de moment, depinde și inspirația jucătorilor în acele secunde sau minute sau poate fracțiuni de secundă, și cred că o să fie un meci interesant, în care jucătorii noștri cu siguranță se vor ridica la înălțimea jocului”, a spus tehnicianul alb-violeților despre Minaur.
„Sunt două manșe, trebuie să ținem cont că se joacă tur-retur, trebuie să punem presiune mare pe adversar însă trebuie să fim destul de raționali și să ne alegem momentele când facem asta și să reușim să gestionăm foarte bine jocul”, Cristian Gălan, antrenor principal Politehnica Timișoara
Biletele la tribuna 1 pentru jocul cu Minaur Baia Mare au fost epuizate într-un timp record. Cele de la tribuna 2 pot fi achiziționate online, dar se vor mai găsi la stadion cu o oră înainte de startul jocului, în limita disponibilității! Abonamentele sunt valabile și pentru jocurile de baraj! Spectatorii cu dizabilități au acces liber pe marginea terenului, în timp ce copiii până la vârsta de 12 ani și juniorii legitimați la Academia Politehnica Timișoara au asigurată intrarea gratuită la tribuna 2.
„Cu siguranță va fi o atmosferă foarte frumoasă, ca de altfel la toate celelalte jocuri ale noastre, cu siguranță va fi plin stadionul. Dacă am fi avut probabil un număr mai mare de locuri ar fi fost tot plin. Așteptăm ca suporterii noștri, care sunt alături de noi la fiecare moment, să facă o atmosferă senzațională și să-i răsplătim la finalul jocului”, a subliniat Cristian Gălan.
Partida Politehnica Timișoara – Minaur Baia Mare, prima manșă din semifinalele barajului de promovare în Liga 2, se dispută miercuri, de la ora 18.00, pe stadionul „Electrica”, și va fi transmisă în direct de posturile TVR Timișoara și TVR Sport (televiziuni care transmit liber și online via tvrplus.ro).
Returul e programat sâmbătă, de la ora 17.30, la Baia Mare. În aceleași zile și la aceleași ore se dispută jocurile celeilalte duble manșe de pe acest traseu (Seria 9 vs Seria 10) pentru un loc în eșalonul secund, semifinala dintre CSM Olimpia Satu Mare și Minerul Lupeni.