Echipa de seniori a Politehnicii se va reuni luni, 14 iulie, la Baza Sportivă nr. 2, pentru pregătirea sezonului 2025-26.

Vizita medicală e programată în zilele de luni și marți, 14-15 iulie.

Primul test al verii va fi în familie, sâmbătă, 19 iulie, pe stadionul Știința, de la ora 10.00, cu formația Under 18 a clubului, participantă în Liga de Tineret. Miercuri, 23 iulie, de la ora 18.30, Poli joacă al doilea amical al verii pe terenul Unirii Sântana, formație nou promovată în Liga 3. Sâmbătă, 26 iulie, e programat jocul cu CSC Dumbrăvița. Iar patru zile mai târziu, miercuri, 30 iulie, disputăm un nou test în județul Arad, de această dată pe terenul Progresului Pecica (L3).

Se așteaptă confirmarea unui test cu o adversară din eșalonul secund sârb ori maghiar pentru data de 2 august. În 6 august avem programat primul meci oficial din noul sezon, în turul 2 al Cupei României (adversarul va fi cunoscut după meciurile din turul I, programat pe 30 iulie). În cazul calificării turul 3 al competiției va avea loc miercuri, 13 august.

Sâmbătă, 16 august, pe „Electrica”, vom întâlni colega de eșalon Viitorul Arad, în al șaselea test al verii. În 23 august, cu o săptămână înaintea reluării campionatului vom disputa ultimul joc de verificare al acestei perioade, tot cu o divizionară terță, numele adversarului urmează să fie confirmat.

Programul complet, cu toate locațiile și orele de disputare, va fi actualizat în perioada următoare și mai poate suferi modificări.

UPDATE Sâmbătă, 2 august, echipa noastră va juca în deplasare cu Unirea DMO Hațeg, nou promovată în Liga 3. Ultimul joc de verificare va fi vineri, 22 august, cu colega de eșalon conjudețeană CS Timișul Șag.

Reunirea alb-violeților e programată luni, 14 iulie, la ora 18.15, la Baza 2. Antrenamentul va începe la ora 19.00.