sandu tabirca

ianuarie 16, 2022
Progresăm împreună cu „Un Club Diferit” – Al doilea meeting cu antrenorii din vestul țării

Sâmbătă, 15 ianuarie, clubul nostru a organizat la Baza Sportivă nr. 2 Politehnica a doua întâlnire dedicată schimbului de experienţă, la nivel teoretic şi practic, pentru antrenorii din zona Timişoarei şi nu numai. Reamintim că prima ediție a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. Atunci s-au discutat noțiuni generale și a fost prezentat…

noiembrie 19, 2021
Progresăm împreună cu „Un Club Diferit” – meeting-ul antrenorilor din vestul ţării

Miercuri, 17 noiembrie, la Facultatea de Mecanică a Universităţii Politehnica, clubul nostru a găzduit prima întâlnire dedicată schimbului de experienţă, la nivel teoretic şi practic, pentru antrenorii din zona Timişoarei şi nu numai. Prin acest proiect, Politehnica – „Un Club Diferit” îşi propune să vină în sprijinul echipelor din zona de vest a ţării în…

ianuarie 4, 2021
Sandu Tăbîrcă, antrenor coordonator la Centrul de copii şi juniori al Politehnicii
Dezvoltarea propriei academii de copii şi juniori este una dintre priorităţile Politehnicii Timişoara. În acest context suntem încântaţi să anunţăm colaborarea cu antrenorul Sandu Tăbîrcă. Experimentatul tehnician în domeniul juvenil şi nu numai va îndeplini funcţia de antrenor coordonator la Centrul de copii şi juniori al clubului nostru. Sandu Tăbîrcă s-a născut pe data de...