În etapa 8 a Ligii I, Politehnica Timișoara a primit pe Stadionul Știința vizita echipei Fair-Play București, ocupanta locului 11. Deși cu momente mai puțin bune, meciul a fost controlat cap-coadă de către Poli, câștigând cu scorul de 6-0.
După câteva ocazii mari ratate de Teo Meluță, Anda Jivan, Florentina Ancăș sau Clara Roșu, în minutul 15 Roxana Mirea pătrunde în careu după un corner bătut scurt, centrează în fața porții, de unde Antonia Bratu reia în poartă deschizând scorul. Imediat după reluarea jocului, echipa oaspete are cea mai mare ocazie a sa, însă balonul expediat de Ioana Stancu șterge bara transversală. În minutul 22, Roxana Mirea centrează perfect pentru Clara Roșu, care ”face” un-doi cu bara transversală, apoi trimite mingea în plasă. La faza imediat următoare, Anda Jivan șutează puternic de la marginea careului și face 3-0. Teo Meluță transformă spectaculos un penalty, stabilind scorul la pauză, 4-0.
Partea a doua a avut același scenariu, Politehnica a atacat continuu, ratând ocazii imense, pe rând prin Araujo, Meluță, Jivan sau Sucilă. După o aruncare de la margine, Jivan pătrunde în careu și centrează în fața porții, de unde Araujo reia simplu în plasă. Înainte de fluierul final, Anda Jivan stabilește scorul final de 6-0 cu un șut puternic pe lângă portar.
Politehnica Timișoara acumulează 24 de puncte și se află pe locul 1, la trei puncte de Universitatea Cluj. După o pauză cauzată de acțiunea Echipei Naționale, Poli va juca în deplasare cu AFK Csikszereda, meci programat pentru 20 noiembrie.
„Ne-am dorit foarte mult, dar nu putem marca mereu la foc automat. Ce este, zic eu, benefic pentru noi, este că la o victorie cu 6-0, suntem într-o oarecare măsură nemulțumiți. Avem pretenții mari, ne dorim un joc bun, consistent, ne dorim o mai mare continuitate în joc. Am avut momente de pauză, momente în care nu am jucat, în care echipa nu a avut reacție. Sigur că este foarte greu să fii în formă un sezon întreg, apar sincope și la echipele mari. Este bine pentru noi că un astfel de joc a venit în fața unui astfel de adversar. Acum urmează două săptămâni de pauză pentru că este perioadă de date FIFA și Echipa Națională are două jocuri amicale, așa că sperăm să ne punem la punct. Sperăm ca până la meciul următor vom recupera și dintre jucătoarele accidentate și atunci sunt convins că jocul nostru va fi mult mai legat și mai consistent. De asemenea, este clar acum că trebuie să lucrăm mult mai mult la finalizare pentru că ratăm din situații absolut incredibile, iar dacă vrei să obții un trofeu, pentru care ne batem acum, e clar că dacă sunt meciuri în care ai doar câteva ocazii, trebuie să marchezi” a declarat la final managerul Mirel Albon.
Politehnica Timișoara: 30. Cosmina Roșu – 5. Teodora Meluță (cpt.), 28. Antonia Bratu, 22. Nicol Dincă-Vuia (4. Cristina Codrescu 58’), 7. Florentina Ancăș, 24. Cristina Sucilă, 26. Roxana Mirea, 8. Clara Roșu, 14. Anda Jivan, 27. Genoveva Roșie (3. Emilin Araujo dos Anjos Rodrigues 46’), 11. Larisa Grigore (10. Nikoleta Kurja 58’).
Rezervă neutilizată: 1. Sara Câmpean
Fair-Play București: 1. Ana Șerbănică, 4. Alexandra Lăzărean (cpt.), 13. Gabriela Ionaș, 20. Clara Bobosatu, 15. Miruna Cristea, 11. Mihaela Mardari, 8. Miruna Hutanu, 19. Andreea Smarandachi, 9. Bianca Tătaru, 10. Ioana Stancu, 7. Daniela Preda
Rezerve: 5. Andreea Ceasar, 14. Ruxandra Brîncoveanu