Politehnica Timişoara a pierdut primul joc al dublei din barajul de menţinere în Liga 2. FC Braşov s-a impus azi cu 2-1 pe arena „Ştiinţa”, după ce echipa noastră a deschis scorul devreme prin Doru Andrei.

Andrei a punctat în minutul 6 dintr-o lovitură liberă bine executată şi lucrurile păreau să meargă în favoarea alb-violeţilor. Mai mult, putea fi 2-0 din minutul 17, când lovitura de cap, cu pământul, expediată de Bocşan a făcut ca balonul să salte puţin peste transversală. Încă din minutul 25 alb-violeţii au trebuit să efectueze o modificare, prin accidentarea lui Oanea.

Repriza secundă a început în schimb foarte prost. În minutul 53 Negrean a egalat cu o execuţie cu călcâiul din faţa porţii. Poli a revenit cu ocazii importante la poarta lui Popescu. În minutul 58 Gerbi a trimis cu capul puţin peste ţintă, apoi Ursu (62) a ajuns o minge la colţul lung, dar realuarea din prima a fost iarăşi peste poartă. Iar din minutul 67 a fost 1-2, după ce Piper a trimis plasat în stânga lui Păduraru din marginea careului. Pe final echipa noastră a atacat cu mingi aruncate direct spre careul advers iar acelaşi Erik Gerbi a trecut pe lângă egalare în două ocazii. În minutul 83 a reluat în transversală cu o deviere cu capul iar în ultimele momente ale jocului a şutat din voleu din interiorul careului, dar peste poartă.

Returul este programat peste o săptămână, sâmbătă, 21 mai, pe stadionul Tineretului, din Braşov.

POLITEHNICA: Păduraru – D. Radu, Mera (cpt.), Bocşan, Oanea (25, Pamfile) – Bîrnoi, Lazăr (46, Gerbi), Ignea, D. Andrei (78, Vukoje) – Iamandache (64, Bakoş), Ursu. Pe bancă: Murariu, Devenish-Meares – Plumbuitu, Huminic şi Rogosic. Antrenor: Nicolae Croitoru.

FC Braşov: L. Popescu – Gherghe, Fustar, Burlacu – Drăgoi, Piper (90+2, H. Popa), V. Constantin (90+2. Leonte), Dumbravă (cpt.) – Lambrinoc (66, Iorga), Angelov (85, B. Roșu), Negrean (66, Lascu). Pe bancă: Mutu – El Azzouzi, Toderaşcu şi V. Mihalcea. Antrenor: Călin Moldovan.

„Nu ar mai fi prea multe de zis, cert e că nu trebuia să ajungem în situaţa asta. Deja este un film care se repetă. Începem bine jocul, am făcut 1-0, am avut şi ocazie de 2-0, după care după pauză totul s-a rupt. Am primit două goluri, destul de uşor zic eu şi, deşi eram avertizaţi, au jucători care centrează foarte bine, au atacanţi de calitate, dacă în prima repriză am reuşit să blocăm lucrurile astea, în repriza a doua nu am mai reuşit şi totul s-a năruit. Ne-am pierdut luciditatea, am fost haotici în tot ce am făcut”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

„Am fost motivaţi, chiar şi la pauză discutam, că suntem în grafic, trebuie să rămânem la fel de motivaţi, va trebui să ne mai căutăm situaţii să mai înscriem şi un al doilea gol, dar, ceva se întâmplă de fiecare dată. Sigur, poate au fost şi accidentările, care astăzi chiar au venit în lanţ una după alta, schimbările pe care le-am făcut, le-am făcut doar pe accidentări, forţaţi de situaţia din teren, dar nu e nicio scuză, nu avem voie să avem nicio scuză… E greu de crezut că poţi să ai patru schimbări pe accidentări…”, a mai spus tehnicianul.

Pe lângă absenţele cunoscute, echipa noastră nu a mizat azi nici pe Andrei Sîntean, care a acuzat tot o problemă de ordin medical.