Ultimele știri

octombrie 9, 2019
Centrul de Copii și Juniori – Politehnica Timișoara formează fotbaliști

Centrul de Copii și Juniori – Politehnica Timișoara beneficiază de toată atenția și susținerea noastră, iar principiile și viziunea după care ne ghidăm stau la baza dezvoltării viitorilor fotbaliști, atât din punct de vedere profesional cât și uman. Holul vestiarelor de la stadionul „Știința” este “martor” al drumului ideal pe care se află juniorii și…

octombrie 9, 2019
O stradă din Timișoara va purta numele lui Costică Rădulescu

În vara anului 2016, la inițiativa clubului nostru și a Asociației Suporterilor Timișoreni “Druckeria”, s-a depus un memoriu la Primăria Municipiului Timișoara în vederea denumirii unui tronson de stradă nouă din zona stadionului “Dan Păltinișanu” cu numele de “Costică Rădulescu”. Prin această inițiativă s-a dorit să aducem un omagiu celui care nu s-a sfiit să…

octombrie 7, 2019
Programul de meci al etapei a X-a: Politehnica v. FC Argeș

Programul de meci cu numărul 102, conceput și realizat voluntar de druckeri, redactat de purtătorul de cuvânt al Politehnicii Timișoara, Octavian Stăncioiu, este disponibil în format electronic: Politehnica Timișoara v. FC Argeș.

octombrie 6, 2019
Cronica druckerului violet #2 | Bucurie și descătușare, după prima victorie acasă

Bucurie. Asta au simțit la finalul meciului cei aproximativ 1000 de poliști prezenți pe stadionul Ştiința. POLI ne-a adus în sfârșit o bucurie în meciurile de acasă, obținând prima victorie pe teren propriu din acest sezon. Și ce bucurie – o victorie la 3 goluri diferență, împotriva unui adversar care în acest acest sezon al…

octombrie 5, 2019
3-0 cu FC Argeş, ce victorie!!

Poli, într-adevăr, a ieşit din tunel. A marcat şapte goluri în ultimele două etape. După ce, în precedentele şapte meciuri oficiale, nu marcase deloc!! Alb-violeţii bănăţeni nu le-au dat celor munteni şansa să se apropie de gol în acest meci. În care a ieşit la rampă căpitanul Mera, bravul stoper golgeter al echipei în sezonul…

octombrie 5, 2019
Derby violet în liga secundă

În etapa a 10-a a Ligii a II-a, Politehnica va întâlni pe FC Argeș. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 14, pe stadionul Știința. Timișorenii speră să confirme rezultatul foarte bun din runda precedentă, când au învins cu 4-1, în deplasare. Manea este accidentat, Murariu și Bogdan Vasile sunt incerți, iar Călin Popescu…

octombrie 4, 2019
Vino la fotbal – adu-ți copilul în marea familie alb-violetă!

Centrul de Copii și Juniori Politehnica Timișoara este cea mai prețioasă resursă pe care trebuie să o gestionăm. A apărut ca o consecință normală a modului unic de organizare și dezvoltare al clubului Politehnica Timișoara, în 2015, iar în tot acest timp a reușit să se impună ca o forță a fotbalului juvenil românesc. Cu…

octombrie 3, 2019
Et. #10 | Politehnica v. FC Argeș va fi transmisă live pe contul nostru de YouTube

🌐 Dacă nu ajungeți la stadion sau dacă sunteți răspândiți în lumea largă, sâmbătă, la 2 trecute fix, băieții sunt transmişi live de pe „Ştiința”, cu sprijinul poliştilor de pretutindeni, Druckeria 360. 📺 Dacă urmăriți canalul nostru de YouTube veți primi şi notificări rapide despre tot ce se postează acolo: bit.ly/PolitehnicaYouTube. 🔜 Sâmbătă toate drumurile…

octombrie 2, 2019
Politehnica – echipa comunității | Licitație pentru Andrei Gerber

De-a lungul anilor, Politehnica Timișoara s-a dedicat comunității locale prin acțiuni menite să ajute și să amelioreze traiul de viață al celor suferinzi și lipsiți de soartă. Suntem un club diferit, susținem și răspundem pozitiv de fiecare dată inițiativelor sociale întreprinse de diverse cluburi sau organizații, și dorim să reamintim cu deosebită plăcere câteva proiecte…

octombrie 1, 2019
Politehnica Timişoara, prezentă la Chicago

„Poli of America S.G.”, structura americană legal constituită ca şi ONG cu acte în regulă şi cont bancar, şi-a consumat prima ei întâlnire pe „terenul” votat la început de 2019: Chicago, cu „meci” în dublă manşă la casa gazdei, pe 28 şi 29 septembrie. Că tot am amintit de gazdă, Steven Bonica şi-a arătat din…