Timisoara
Moment important pentru una dintre cele mai promiţătoare generaţii alb-violete. Astăzi, la Rectoratul UPT s-a semnat un acord între cluburile Politehnica Timişoara şi Fortuna Becicherecu Mic. Prin acesta, marea majoritate a componenţilor grupei de juniori născuţi în anul 2003 a clubului nostru vor evolua în sezonul următor pentru formaţia timişeană din Liga 3. „E un…
„Băieţii în ghete” s-au reunit astăzi la Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii sub comanda antrenorului principal Octavian Benga. Şedinţele de pregătire se desfăşoară în concordanţă cu noile cerinţe ale autorităţilor, începând cu data de 1 iulie, în privinţa combaterii pandemiei. Astfel, lotul alb-violet a fost împărţit în trei grupe separate pentru antrenamente, după cum…
Alb-violeţii vor disputa în această vară opt partide de verificare. Deocamdată cunoaştem numele a şapte dintre oponenţi. Vom anunţa ulterior şi adversarul pe care Politehnica îi va întâlni în datele de 15 august, cu specificarea că programul mai poate suferi modificări. Programul de jocuri (UPDATE): 18 iulie – Politehnica grupa 2003 (antr. Iulian Prodana) 25…
Cinci tineri jucători, exponenţi ai generaţiei 2003 a Politehnicii Timişoara, au parafat noi înţelegeri cu clubul nostru. Denis Radu, Demetris Cristodulo, Rareş Bîrlovean, Ralf Kuhn şi Denis Bot au semnat, fiecare în parte, contracte valabile pe câte doi ani de zile! Denis-Răzvan Radu (foto sus, primul din stânga) e un nume deja remarcat de suporterii…
Jucătorii Politehnicii Timişoara au intrat de astăzi într-o vacanţă de zece zile. Alb-violeţii s-au pregătit în perioada 1-19 iunie la Baza 2 Politehnica, în grupuri mici, respectând protocolul medical impus de autorităţi. Reunirea echipei pentru abordarea ediţiei 2020-21 a Ligii 2 a fost stabilită în principiu pentru data de miercuri, 1 iulie, de la ora…
Clubul nostru pune accent pe jucătorii tineri iar din acest an aşteptăm ca puştii generaţiei de excepţie 2003 şi nu numai să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa în lotul echipei de seniori. Unul dintre juniorii care în această perioadă se pregăteşte alături de colegii de la prima formaţie, cu restricţiile de rigoare impuse de…
Sezonul 2019-20 a fost încheiat prematur pentru formaţiile Ligii 2 aflate mai jos de locul 6. Pentru Politehnica acest lucru a însemnat o clasare pe locul 11, cu 32 de puncte, la momentul „îngheţării” campionatului. Cu această ocazie privim retrospectiv şi la statistica personală a băieţilor noştri. Echipa noastră are contabilizate 22 de meciuri disputate,…