dorin toma

august 3, 2021
Debut nereuşit: „U” Cluj – Politehnica 3-0

Politehnica a debutat cu stângul în noul sezon. FC Universitatea Cluj s-a impus cu 3-0 (3-0) pe teren propriu după o primă repriză de coşmar pentru alb-violeţi. Alb-violeţii au avut parte de o primă repriză de coşmar pe Cluj Arena, acolo unde în ciuda zilei de marţi în care au fost programaţi, au fost însoţiţi…

august 2, 2021
Politehnica e pregătită de startul cu „U”

Alb-violeţii încep mâine noua stagiune a Ligii 2 cu o deplasare dificilă, pe Cluj Arena. Antrenorul Dorin Toma şi elevii săi sunt încrezători că Politehnica poate avea un sezon reuşit. „Am avut o perioadă de pregătire destul de bună, chiar dacă este puţin mai scurtă decât competitoarele noastre. Ne-am reunit puţin mai târziu cu câteva…

iulie 24, 2021
Repetiţie reuşită pe „Electrica”: Ripensia – Politehnica 0-2

Alb-violeţii au disputat astăzi la Gara Mică a Timişoarei ultima partidă de verificare înaintea startului de campionat. Politehnica s-a impus cu 2-0 (2-0) în faţa concitadinilor de la Ripensia prin golurile marcate de Denis Radu şi Ioan Mera. Radu, precum în alte teste, a deschis scorul, dar primul său gol putea veni în minutul 4….

iulie 21, 2021
Victorie cu 4-0 în amicalul cu bihorenii de la CAO

Alb-violeţii au susţinut astăzi pe arena „Dan Păltinişanu” un nou joc de pregătire. Politehnica Timişoara a câştigat cu 4-0 (2-0) în faţa celor de la Club Atletic Oradea. Golurile au fost marcate de Cosmin Bîrnoi, Adrian Zaluschi şi Roberto Haţegan (două). Scorul a fost deschis rapid, în minutul 9, când Zaluschi, pe contraatac, i-a centrat…

iulie 17, 2021
Eşec în testul de peste graniţă: OFK Kikinda – Politehnica 2-0

Alb-violeţii au suferit astăzi, în Banatul sârbesc, primul eşec în amicalele din această vară. OFK Kikinda, formaţie care a revenit în eşalonul al treilea din ţara vecină, s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa Politehnicii prin golurile marcate de Pavlovic (min. 14) şi Morovic (58). Cele două trupe bănăţene aflate de părţi diferite ale…

iulie 14, 2021
Succes cu CSM Reşiţa în testul de pe „Dan Păltinişanu”

Politehnica Timişoara s-a impus cu 2-0 în jocul amical disputat astăzi pe stadionul „Dan Păltinişanu” în compania celor de la CSM Reşiţa. Golurile echipei noastre au fost marcate de Denis Radu şi Sebastian Serediuc, atacant sosit la echipa noastră de la CFR Cluj. La fel ca în precedentele două jocuri de pregătire ale alb-violeţilor, primul…

iulie 10, 2021
Joc în familie tranşat de seniori

Echipa noastră a disputat azi dimineaţă, la finele primei săptămâni de cantonament, un joc şcoală cu o selecţionată formată în mare parte din juniori ai Politehnicii născuţi în anii 2003 şi 2004. Seniorii alb-violeţi s-au impus cu 5-0 (3-0) în meciul de pregătire de pe arena „Ştiinţa”. Denis Radu a marcat o „dublă” în minutele…

iulie 5, 2021
Start de cantonament cu 25 de jucători

De astăzi jucătorii Politehnicii se află într-un stagiu de pregătire pe plan local până în data de 14 iulie. Antrenorul Dorin Toma are la dispoziţie un lot format din 25 de componenţi, care beneficiază de cele mai bune condiţii de cazare şi masă la Casa Politehnicii nr. 2. În următoarea perioadă alb-violeţii vor avea parte…

iulie 3, 2021
Victorie în primul amical al verii: Politehnica – Pobeda 4-1

Alb-violeţii s-au impus astăzi în primul joc de pregătire. A fost Politehnica Timişoara – Pobeda Star Bîşnov, scor 4-1, pe arena „Auto” din cartierul timişorean Freidorf. Antrenorul Dorin Toma a mizat în prima repriză pe o garnitură formată în mare parte din jucători care au evoluat şi în sezonul trecut la echipa noastră. Scorul a…

iunie 26, 2021
Trialiştii, testaţi într-un joc-şcoală cu juniorii

Azi dimineaţă, pe arena „Ştiinţa”, a avut loc un joc de pregătire în care au fost văzuţi în acţiune jucătorii aflaţi în probe la echipa noastră. Oponenţii lor au fost juniori ai Politehnicii de la grupele 2003, -04 şi -05. Echipa formată preponderent din trialişti a câştigat jocul cu 1-0 prin golul lui Bogdan Pop…